Vremea: Miercuri, vremea se va menţine frumoasă şi caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în vestul, nordul şi centrul ţării. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 30 de grade. Dimineaţa în zonele joase din centrul şi sud-estul teritoriului, pe arii restrânse, va fi ceaţă.
Vremea în Bucureşti
În Capitală, dimineața 12...13 grade. Pe parcursul zilei, vremea se va menţine frumoasă şi caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 27 de grade.
Vremea la mare
La mare, vremea va fi frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 22... 23 de grade. Condiţiile de ceaţă, dimineaţa, vor fi reduse. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 19 şi 22 de grade.
Vremea la munte
La munte, vremea va fi frumoasă, iar temperatura aerului va mai creşte uşor faţă de ziua anterioară. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla şi moderat, cu uşoare intensificări în Munţii Banatului.
Vremea joi şi vineri
Joi, vremea va fi în continuare frumoasă şi deosebit de caldă, cu precădere în vestul, nordul şi centrul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23-24 de grade pe litoral şi 30 de grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va suflă slab până la moderat. În zonele joase de relief din centrul, estul şi sud-estul teritoriului, dimineaţa, va fi ceaţă.
În Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. 11-13 grade dimineața și temperatura maximă, 27...28 de grade.
Vineri, vremea frumoasă şi deosebit de caldă va persista.
Temperaturile maxime nu se schimbă semnificativ, se vor încadra între 23 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate în sudul şi vestul Olteniei. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificăi în sudul Banatului.
Dimineaţa, în zonele joase cu precădere din centru şi sud-est, pe arii restrânse va fi ceaţă În Bucureşti, vremea frumoasă şi caldă va persista. 12-14 grade dimineaţa și 28-29 de grade la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.