Luni vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. În regiunile din jumătatea nordică a ţării, pe arii mai restrânse va ploua. În zona montană, la altitudini de peste 1500 m, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, conform REALITATEA TV.
Maximele, normale pentru această perioadă în regiunile sudice şi sud-estice şi mai mici decât în mod obişnuit în rest, vor fi cuprinse între 11 grade la Miercurea Ciuc şi 21 de grade la Drobeta Turnu Severin.
În Bucureşti vom avea 7-9 grade dimineata si 17-18 grade la amiaza. Vântul va sufla slab şi moderat.