METEO BUCUREŞTI
În capitală, dimineaţa 2...4 grade. Pe parcursul zilei vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt în general slab. Temperatura aerului va avea valori în jurul celor normale la această dată, cu o maximă de 14...15 grade.
METEO MUNTE
La munte, vremea va fi predominant frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de mediile climatologice ale acestei date calendaristice. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu uşoare intensificări în zona Munţilor Banatului. În depresiuni, pe arii restrânse se va forma ceaţă.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi vremea se va menţine în general frumoasă în majoritatea zonelor, iar valorile termice se vor menţine peste cele obişnuite în vest, în nord-vest şi în centru şi vor fi apopiate de cele normale pentru sfârşit de octombrie în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade la Suceava şi 17 grade la Satu Mare, Baia Mare si Resita. În regiunile sudice şi sud-estice, doar izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţe. Izolat, cu precădere în depresiuni şi în dealurile subcarpatice, se va produce brumă.
În capitală, dimineaţa, 2-4 grade iar la amiază, 14-15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare.
Vineri valorile termice vor fi în scădere uşoară în regiunile extracarpatice, dar vor rămâne în general apropiate de mediile climatologice ale perioadei, în timp ce în restul ţării se vor situa peste cele obişnuite la sfârşitul lunii octombrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade la Suceava si Piatra Neamt şi 17 grade în Maramureş. Cerul va avea unele înnorări în regiunile sudice şi parţial în cele estice, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniţe, iar în celelalte zone va fi variabil. Dimineaţa, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar izolat se va produce brumă, în special în zonele depresionare din nord şi din centru.
În Bucureşti, 4-6 grade dimineata şi o maximă de 12...13 grade. Cerul va fi noros îndeosebi în prima parte a zilei, apoi treptat se va degaja.