BUCURESTI
În Capitală, dimineaţa e ger - minus 17 grade în termometre şi condiţii de ceaţă, cu depunere de chiciură. Peste zi, trecător mai poate ninge slab. În lipsa soarelui, la amiază temperatura se opreşte în jur de minus 9 grade.
MUNTE
La munte vremea va fi rece, geroasă dimineaţa şi noaptea, în masivele sudice şi estice. La amiază se vor înregistra minus 4 grade la Predeal şi Semenic, minus 5 pe Ceahlău şi 2 grade cu plus la Stâna de Vale. Cerul va fi variabil, cu înnorări în Munţii Banatului, în Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde pe arii restrânse va mai ninge slab. Vântul va avea intensificări temporare pe creste, viscolind sau spulberând zăpada. Noaptea şi dimineaţa, pe văi şi în depresiuni, izolat se va forma ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.
La Sinaia -cotă sunt 63 de cm de zăpadă, iar ninsoarea slabă mai poate pune câţiva în cursul zilei. La Predeal, 40, iar la Poiana Braşov, 23 de centimetri de omăt - perfect pentru schi. Totuşi, mare atenţie că riscul de avalanşe creşte - deocamdată este gradul 3 din 5, în Făgăraş şi Bucegi. La Păltiniş s-au depus 29 de cm de zăpadă, iar la Arieşeni, 25.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice urmează o nouă zi cu temperaturi veritabile de sfârşit de ianuarie, cuprinse între minus 1 grad la Alba Iulia şi Cluj Napoca şi plus 3 grade la Oradea, cu excepţia depresiunilor din estul Transilvaniei, unde sunt mai coborâte, până la minus 10 grade la Miercurea Ciuc. Cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi seara va fi ceaţă, asociată cu chiciură. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului.
În sudul ţării avem parte de încă o zi, mult mai rece, chiar geroasă dimineaţa. Local va ninge slab, iar în a doua parte a zilei se va lăsa ceaţă, asociată cu chiciură. Maximele, în general în jur de minus 9...minus 10 grade, uşor mai ridicate în zona deluroasă: minus 5 grade la Râmnicu Vâlcea, minus 7 la Târgovişte. Vântul se va intensifica, spulberând temporar zăpada.
În Dobrogea, deşi dimineaţa este geroasă chiar şi pe litoral, temperaturile maxime cresc simţitor în comparaţie cu ieri, dar tot sub mediile climatologice vor fi: minus 8 grade la Tulcea şi minus 1 grad la Constanţa. Cerul va fi noros, izolat ninge slab iar vântul se intensifică şi el.
În Moldova, gerul dimineţii rezistă - peste zi maximele vor fi de minus 11, minus 12 grade în sudul regiunii, până la minus 15, minus 16 grade la Suceava şi Botoşani. Local va ninge slab şi în a doua parte a zilei va apărea şi ceaţă, însoţită de chiciură. Vântul creşte în intensitate în special în partea nordică a regiunii.
VREMEA PE 2 ZILE
Sâmbătă, deşi valorile termice cresc uşor, vremea se va menţine rece pentru această perioadă îndeosebi în centru, în sud şi în est, unde dimineaţa şi seara pe spaţii restrânse va fi ger. Temperaturile maxime, în creştere, vor fi cuprinse între minus 10 grade în nordul Moldovei, la Suceava, şi 5...6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi temporar noros în nord-vestul şi centrul ţării, dar în restul regiunilor nu e loc de soare, ba chiar local ninge slab. Vântul suflă tare la munte, în sud-vest şi în nord-est şi pe arii restrânse în celelalte zone. Pe arii restrânse va fi ceaţă, asociată cu chiciură.
Şi în Capitală sâmbătă, deşi valorile termice vor marca o creştere, vremea se va menţine rece pentru această perioadă: minus 11, minus 10 grade dimneaţă, când vor fi şi condiţii de ceaţă şi chiciură şi în jurul valorii de minus 4 grade la amiază. Cerul va fi noros şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla moderat.
Duminică, temperatura continuă creşterea treptată, dar în sudul, centrul şi estul ţării vremea rămâne tot rece pentru data din calendar; în Moldova şi Transilvania va fi ger dimineaţa şi seara. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 7 grade în nordul Moldovei şi 6 grade în Maramureş şi în Dealurile de Vest. În sud-vestul, sudul şi estul ţării cerul va fi mai mult noros şi local va ninge. În restul teritoriului, cerul va fi variabil. Temporar vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, în regiunile sud-vestice şi sudice şi pe arii restrânse şi în restul ţării. În zonele joase izolat va fi ceaţa, asociată şi cu depunere de chiciură.
Tot rece pentru această perioadă va fi şi în Bucureşti duminică, dar cu valori termice mai mari decât sâmbătă: minus 7 grade dimineaţa şi în jurul de minus 2 grade la amiază. Cerul va fi noros şi trecător va ninge slab. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări.