//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria VREMEA:
Joi, vremea va deveni în general frumoasă, dar se va menţine răcoroasă dimineaţa. Cerul va avea unele înnorări în nordul, centrul şi estul ţării, unde izolat va ploua slab, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în centrul, estul şi sud-estul ţării, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime, uşor mai ridicate decât ieri, se vor situa între 11 grade în depresiuni şi 20 de grade, izolat în sudul ţării.
Vremea continuă să se răcească miercuri, astfel că termometrele vor indica între 12 şi 19 grade. Va ploua în Muntenia, pe arii restrânse peste 25...30 l/mp şi moderat cantitativ, în jur de 15 l/mp, în estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, sudul Moldovei şi în Dobrogea, iar în restul regiunilor, doar pe arii restrânse. Ploile vor fi şi sub formă de averse cu tunete şi fulgere, iar la munte vorbim despre precipitaţii mixte. În sud-vestul ţăriivântul va sufla cu peste 60...65 km/h, pe creste peste 80 km/h şi va avea intensificări şi în restul ţării.
Joi, în cea mai mare parte a ţării vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astfel peste zi averse şi descărcări electrice, în vest, nord şi centru, iar în celelalte regiuni, mai ales seara. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat, mai ales în zonele montane şi deluroase, 35...40 l/mp. În plus vor fi condiţii de grindină. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, sud-vestice şi la munte şi local în centru, sud şi sud-est. Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele azi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice şi centrale, vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade.
Conform codului galben emis de meteorologi, luni vremea va menţine în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi ploi pe arii extinse tot în est, sud, centru şi la munte, şi local în rest. Vorbim despre ploi torenţiale care, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, în nordul Munteniei şi în jumătatea de sud a Moldovei, vor lăsa local 15 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări locale la munte şi izolat în celelalte zone. Temperaturile maxime, apropiate de cele specifice perioadei, vor fi cuprinse între 12 şi 20 de grade.