Vreme se schimbă complet! Prognoza meteo pe trei zile Vremea va fi în general frumoasă, cu cer variabil, exceptând zonele joase de relief, unde în primele ore ale zilei unde pe arii restrânse vor fi nori și ceață, asociate izolat cu burniță. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime, mult mai ridicate decât cele climatologic specifice datei, se vor încadra între 8 și 18 grade.
Temperaturi de 18 grade! Prognoza meteo pe trei zile O zi caldă pentru această dată, deşi temperatura aerului va marca o scădere faţă de ieri, în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei în centrul, estul şi sud-estul ţării, iar spre diseară şi în vest, unde izolat va ploua slab.
Vreme foarte caldă și ploi. Prognoza meteo pe două săptămâni, în fiecare regiune În următoarele două săptămâni, temperaturile vor ajunge până la 18 grade Celsius mai ales în zonele sudice și sud-estice, iar precipitațiile vor fi mai prezente în regiunile montane atât pe 1 martie, cât și după 6 martie.
Prognoza meteo: săptămâna începe cu temperaturi de primăvară. De miercuri, revin PLOILE şi FRIGUL Luni valorile termice vor creşte, iar vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi izolat ceaţă, mai ales dimineaţa. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 8 şi 18 grade.
Furtună la Suceava! Acoperişuri smulse de vânt, copaci căzuţi. Două persoane, la spital A fost furtuna la Suceava. Doua persoane au ajuns la spital, vineri, dupa ce un copac din centru a cazut peste o masina aflata in mers, fiind smuls din radacini de vant.
Vremea se răcește în weekend. Unde va ninge Vremea se răcește ușor în weekend, iar duminică sunt așteptate precipitații în mai multe regiuni ale țării. Totuși, meteorologii ne dau și o veste bună: de luni, temperaturile cresc din nou și vor fi mai mari decât în mod obișnuit în această perioadă.
Atenţionare meteo de vreme rea! Ploi şi frig în majoritatea regiunilor ţării Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rece, precipitații moderate și intensificări ale vântului, valabilă începând de vineri seara până sâmbătă, la ora 20:00.
Vremea, deosebit de caldă pentru această perioadă. Ce temperaturi vor fi miercuri, joi și vineri Vremea se încălzește în toată țara în următoarele trei zile. Temperaturile vor fi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, cu maxime ce vor atinge chiar și 19 grade Celsius.
Cum va fi vremea la începutul lunii martie, zilele babelor Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în următoarea perioadă vor fi precipitaţii, în unele zone sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
Revin NINSORILE. Atenţionare de ultimă oră de la meteorologi Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ninsoare valabilă pentru vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte. Se vor înregistra precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi strat de zăpadă consistent în zona de munte, intensificări ale vântului şi polei.
COD GALBEN de ceață, burniță și polei în 3 județe Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţă, avertizări cod galben de ceaţă pentru mai multe judeţe din țară, unde vizibiltitatea este, izolat, şi sub 50 de metri, şi există condiţii de formare a poleiului.
Avalanșă în Pakistan: 7 morți, 7 răniți. Mai multe persoane, date dispărute Cel puțin șapte persoane au murit, într-o avalanșă care s-a produs, duminică, în nordul Pakistanului, iar alte patru sunt blocate sub stratul de zăpadă, a informat un responsabil local, citat de AFP.
ALERTĂ METEO: precipitaţii şi depuneri de POLEI. Atenţie, REVIN NINSORILE! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare meteo de vreme rea.
Video Maşini înghiţite de asfalt, în California California este afectată de cea mai puternică furtună din ultimii ani.
Revin ninsorile! Cum va fi vremea în zilele următoare Schimbare dramatică de vreme în zilele viitoare. Toți cei care sperau că primăvara se apropie și scăpăm de frig și zăpadă mai au de așteptat. De duminică revine lapovița și ninsorile în jumătate de țară. În plus, vremea se răcește.
METEO. Cum va fi VREMEA în perioada martie - mai. Prognoza pentru următoarele trei luni În prima lună de primăvară a anului 2017, temperaturile medii lunare vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a teritoriului, dar posibil mai scăzute, local, în nord, centru şi vest.
Vremea se răcește din nou. Ce temperaturi vor fi în weekend Chiar dacă sâmbătă temperaturile se vor situa peste cele normale din această perioadă, duminică vremea se răcește din nou.
Prognoza meteo pentru trei luni. Cum va fi vremea de Paşti Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo până în luna aprilie. Potrivit meteorologilor, în februarie, temperatura medie lunară va avea valori apropiate de normalul climatologic în regiunile sudice, sud-estice şi local în cele vestice şi în general sub normă în restul teritoriului. Cantităţile totale de precipitaţii vor avea o tendinţa spre excedent în centrul şi local vestul ţării, iar în celelalte regiuni vor fi apropiate de normele climatologice.
Vremea devine mai caldă decât în mod obișnuit. Ce temperaturi vom avea joi și vineri După o lungă perioadă de maxime negative, temperaturile cresc până la 12 grade Celsius în următoarele două zile.
VISCOL puternic în ţară. Mai multe drumuri județene, ÎNCHISE Trei drumuri județene sunt parțial închise circulației, ca urmare a viscolului puternic din noaptea de marți spre miercuri și din cursul dimineții, a declarat, pentru AGERPRES, șeful Direcției Județene de Drumuri și Poduri, Cătălin Gheorghian.
ALERTĂ METEO de ultimă oră: COD GALBEN de ninsori spulberate şi vânt puternic Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, atenţionări nowcasting cod galben de vreme rea.
Vremea extremelor. După ger, temperaturile cresc considerabil. Prognoza meteo pe două săptămâni Temperatura aerului va fi în creștere, în următoarele două săptămâni, valorile medii diurne urmând să atingă 12 grade în Muntenia și 13 grade în Oltenia, în timp ce precipitațiile, mai ales sub formă de ploaie, vor fi prezente în majoritatea zonelor, începând din 20 februarie, arată prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 13 - 26 februarie 2017, publicată luni.
Vremea se schimbă din nou. Ce temperaturi vor fi de Valentine's Day Vremea se încălzește ușor marți și miercuri. De Valentine's Day temperaturile maxime ajung la 8 grade Celsius, în timp ce miercuri mercurul din termometre poate urca până la 11 grade Celsius.
COD GALBEN de ger în 26 de județe și București. A intrat în vigoare astăzi Meteorologii de la ANM au emis, duminică dimineață, un nou COD GALBEN de ger pentru jumătatea de est a țării. Informarea meteo este valabilă până marți. Termometrul a coborât până la minus 26 de grade, temperatură minimă RECORD pentru 12 februarie în ultimii zeci de ani.
Vreme deosebit de rece. Unde ninge și cât de frig va fi în weekend Temperaturi extreme pentru această dată în România. Noaptea trecută s-au atins din nou minus 23 de grade în zona Moldovei, iar frigul siberian va persista și în zilele viitoare.
Vremea în weekend. Unde va ninge și cât de frig va fi Vremea va fi geroasă în toată țara atât sâmbătă, cât și duminică. Temperaturile maxime vor fi negative și ne putem aștepta și la fulguieli.
Ger siberian în România. Minus 25 de grade, în această dimineață O nouă noapte geroasă peste România, deși suntem deja în 10 februarie. Temperaturile au coborât până la minus 25 de grade, la Negrești, în județul Vaslui.
CODUL GALBEN de ninsori viscolite și polei a fost extins. HARTA județelor afectate Bucureştiul şi 9 judeţe din estul şi sudul ţării sunt, de miercuri până joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ninsori şi viscol.
S-a întors vremea REA. Trafic reluat pe A2 și DN1. Accidente în lanț Iarna a revenit în forță în jumătate de țară: în Moldova s-a depus strat substanțial de zăpadă și ninge în continuare, în timp ce în Sud-Estul țării fenomenul de ploaie înghețată pune mari probleme în traficul rutier. O parte din A2 era închisă la primele ore ale dimineții, pe tronsonul Fundulea - Lehliu-Gară, iar pe A1 și A3 ninge din ce în ce mai puternic.
Vremea se strică din nou. Ce temperaturi vor fi miercuri, joi și vineri Vremea frumoasă și mai caldă decât în ultima vreme a durat doar câteva zile. De miercuri, temperaturile vor scădea din nou, treptat, iar vremea va fi mohorâtă în toată țara.