Ce este gheața neagră, cel mai de temut dușman al șoferilor. Cum să te ferești de pericolul din trafic Gheața neagră este unul dintre cele mai periculoase fenomene meteo de sezon care afectează traficul rutier. Este vorba de o pojghiță transparentă care se formează direct pe asfalt, astfel încât este extrem de greu de identificat. De obicei, fenomentul se produce când temperatura este aproape de punctul de îngheț, iar ploaie sau burnița continuă să cadă.
Cum arată locul unde a fost botezat Iisus și ce MINUNE se întâmplă la râul Iordan de Bobotează | Foto Cum arată locul unde a fost botezat Iisus și ce minune se întâmplă la Iordan de Bobotează. Care este mitul ;i istoria acestui loc important pentru creștinătate.
Accesul interzis turiștilor la cea mai mare cascadă din lume. Ce se ascunde acolo, de fapt În adâncurile Strâmtorii Groenlandei, între Groenlanda și Islanda, se află Cataracta Submarină, considerată cea mai mare cascadă din lume. Spre deosebire de cascadele terestre spectaculoase, această formațiune unică rămâne invizibilă pentru ochiul uman și imposibil de explorat de către turiști.
Atracția care aduce turiști străini pentru a doua oară în România. Cât plătesc oamenii pentru o astfel de experiență Peisajele spectaculoase și adrenalina unei plimbări cu snowmobilul transformă Bucovina într-o destinație de neratat pentru iubitorii de aventură. La poalele Munților Călimani, în localitatea Șaru Dornei, turiștii găsesc oportunitatea perfectă de a evada din rutina cotidiană și de a se bucura de natura înghețată în toată splendoarea ei.
Turist șocat de nota de plată pentru două cafele și o apă, la o terasă din centrul Craiovei FOTO Un turist a fost șocat de nota de plată pe care a trebuit să o achite după ce a vizitat un local din Centrul Vechi al Craiovei. Acesta a plătit peste 70 de lei pentru cafea și apă plată.
Revelion în alertă, pentru salvamontiști. Peste 100 de persoane, salvate din vârf de munte, în ultima zi a anului. 34 au ajuns la spital Zi de fără pauză, pentru salvamontiști, care s-au văzut nevoiți să recupereze teferi nu mai puțin de 100 de turiști, în noaptea dintre ani. 34 dintre aceștia au ajuns la spital.
Prima țară din lume care a intrat deja în anul 2025 Insulele Kiribati, situate în Oceanul Pacific, sunt primul teritoriu de pe Pământ care a intrat deja în 2025 la ora 12.00, ora României, având un avans de 14 ore faţă de Greenwich Mean Time (GMT).
Zeci de români, înșelați de o agenție de turism. Petrecerea de Revelion din Zanzibar s-a...anulat! Zeci de români au aflat cu stupoare că petrecerea de Revelion din Zanzibar, pentru care au plătit sume exorbitante, s-a...anulat. Mai mult, nimeni nu mai răspunde la niciun mail sau telefon. Păgubiții au depus plângere împotriva agenției cu pricina.
Risc însemnat de avalanşe în munţii Bucegi, Făgăraş, Parâng, Şureanu, Ţarcu şi Godeanu Meteorologii avertizează că este risc însemnat de avalanşe, de gradul trei din cinci, la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Bucegi, Făgăraş, Parâng, Şureanu, Ţarcu, Godeanu.
Turişti blocați pe traseul Via Transilvanica. O persoană care a căzut în timp ce vizita o cascadă din zona Cotârgaşi a murit Salvamontiştii din Suceava au intervenit, joi, pentru a recupera doi turiştii de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zonă.
Cum îţi dezgheţi şi dezabureşti rapid maşina. Trucuri pe care orice şofer trebuie sa le ştie O problemă des întâlnită pe vreme de iarnă este îngheţarea şi aburirea geamurilor de la maşină. Iată câteva sfaturi care te pot ajuta în găsirea soluţiei optime pentru dezgheţarea geamurilor de la maşină, în timp util.
Fontana di Trevi din Roma: Reguli noi pentru vizitatori. Cum trebuie să procedeze turiștii Dacă planifici o vizită la Roma, unul dintre cele mai emblematice repere ale orașului, Fontana di Trevi, vine cu reguli noi. După finalizarea unor lucrări extinse de renovare, autoritățile italiene au introdus măsuri menite să protejeze acest monument istoric și să gestioneze numărul mare de turiști.
Cât costă să petreci Revelionul în Poiana Brașov: ultimele oferte și prețuri Poiana Brașov rămâne una dintre cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă, iar prețurile reflectă popularitatea acestei stațiuni. Cei care au dorit să-și petreacă Crăciunul aici au plătit între 5.000 și 7.000 de lei pentru un sejur de patru nopți. În ceea ce privește Revelionul, cererea este atât de mare încât gradul de ocupare a ajuns aproape de 100%.
Salvamont, avertisment pentru turiști: risc crescut de avalanșă în zona alpină înaltă Riscul de avalanşă în zona alpină înaltă este de gradul 3 la peste 1.800 de metri altitudine, în majoritatea masivelor, anunţă, luni, reprezentanţii Salvamont România.
Stațiunea iubită de români, pustie în pragul sărbătorilor. Ce se întâmplă cu TURISMUL Parângul a rămas pustiu chiar și în pragul sărbătorilor, în ciuda faptului că pârtiile de schi sunt acoperite de zăpadă. Telescaunul, construit in urma cu 50 de ani, s-a defectat în această vară, iar reparațiile nu s-au finalizat nici pana acum.
Raiul pentru doi tineri îndrăgostiți. Și-au cumpărat o casă într-un mic sat italian unde proprietățile costă doar un euro și au avut parte de surpriza vieții Callie Riemann și soțul ei, doi tineri din Hamburg, Germania, au lăsat în urmă agitația urbană pentru a se muta într-un sat pitoresc din sudul Italiei, Sant’Elia a Pianisi.
Români surprinși de vremea rea pe vârf de munte. Cum au ajuns teferi la civilizație Echipele din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean Dâmboviţa intervin pentru recuperarea a 23 de persoane din zona vârfului Leaota, acestea fiind surprinse de vremea rea şi de lăsarea întunericului.
Ce beneficii aduce pentru România aderarea la spațiul Schengen terestru Aderarea României la spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025 va aduce o serie întreagă de beneficii țării noastre, în special unele economice. În plus, nu vor mai fi cozi la granițe.
România va intra în Schengen, de la 1 ianuarie 2025. Decizia a fost luată astăzi - VOT POZITIV în Consiliul JAI România intră în Spațiul Schengen. Este decizia luată astăzi, în ședința Consiliului JAI.
A început construcția singurului hotel de gheață din România VIDEO Muncitorii au început construcţia singurului hotel de gheaţă din România, cel de la peste 2.000 de metri altitudine, în Munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, în judeţul Sibiu.
Este cel mai jos punct geografic din lume și locul unde s-a scris istoria creștinismului. Curiozități despre una dintre cele mai spectaculoase zone de pe glob Este cel mai jos punct geografic din lume și locul unde s-a scris istoria creștinismului. Curiozități despre una dintre cele mai spectaculoase zone de pe glob.
Tragedie la Grădina Zoologică din Pitești: un bărbat a murit după ce a fost atacat de un TIGRU Un bărbat în vârstă de 52 de ani, angajat la Grădina Zoologică Piteşti, a murit, luni, după ce a fost atacat de un tigru.
Călătorie de VIS cu trenul. Călătoriți prin 55 tuneluri și 196 poduri, iar peisajul te poartă peste viaducte, lacuri spectaculoase și ghețari Călătoria cu trenul nu a fost niciodată mai captivantă! Bernina Express, unul dintre cele mai spectaculoase trenuri panoramice din lume, oferă o experiență de neuitat pentru pasionații de natură și aventură. Traseul său unic, inclus în patrimoniul mondial UNESCO, traversează Alpii elvețieni, oferind peisaje de vis care combină ghețari, lacuri, viaducte și văi fermecătoare.
Cel mai frumos târg de Crăciun din Europa: Un loc de poveste care îți oferă o iarnă UNICĂ Târgurile de Crăciun au devenit atracții majore pentru turiști, iar în România, orașele Craiova, Brașov și Sibiu au fost printre cele mai apreciate.
MISTERUL lacului care își schimbă culoarea în funcție de anotimp. Ce se ascunde sub uriașa întindere de apă Un fenomen natural spectaculos atrage turiști din întreaga lume în Yuncheng, China. Un lac sărat din această regiune oferă un adevărat spectacol vizual, schimbându-și culoarea în funcție de anotimp. Această transformare uimitoare îl face o destinație de neratat pentru pasionații de natură și fotografie.
Cum să prepari cel mai bun lebăr de casă, fin și gustos. Rețeta bunicilor Cum să prepari cel mai bun lebăr de casă. Rețeta bunicilor. Iată cum se prepară și ce conține.
Start oficial la sezonul de schi 2024-2025. Care sunt primele pârtii din România deschise publicului Sezonul de schi 2024-2025 debutează oficial în România. În Sinaia, Azuga și Păltiniș deja au fost deschise pârtiile pentru publicul larg.
Cetate dacică vandalizată. Au fost smulse pietrele din drumul sacru construit de daci acum 2.000 de ani Cetatea dacică Piatra Roșie a fost din nou ținta unor distrugeri. Mai multe pietre din drumul pavat au fost smulse de persoane necunoscute și aruncate în groapa din vecinătatea monumentului.
Românii își fac deja planurile pentru vacanța de vară. Agențiile de turism dau lovitura cu REDUCERI Chiar dacă sezonul estival este foarte departe, unii români deja și-au cumpărat bilete pentru destinațiile mult visate. Agențiile de turism au venit deja cu oferte pentru vara lui 2025.
Iaht plin cu turiști, scufundat în mare. Zeci de persoane sunt date dispărute. Intervin forțele aeriene militare Incident extrem de grav în Egipt. Un iaht plin cu turiști s-a scufundat în Marea Roșie. 30 de persoane sunt dispărute în adâncuri, anunță salvatorii. Forțele aeriene militare intervin la căutări.