Ce pățește pietonul dacă lovește mașina cu piciorul sau pumnul dacă șoferul nu îi acordă prioritate? Sunt numeroase situațiile în care șoferii, din neatenție sau pentru că au viteză prea mare, nu acordă prioritate celor care traversează pe la trecerea de pietoni. De multe ori, într-o astfel de situație, unii pietoni aleg să se răzbune și să lovească mașina cu piciorul sau cu pumnul. Ce pățesc dacă fac asta?
Șoferii tineri NU vor mai avea voie să conducă mașini puternice. Noua lege a fost aprobată de Senat Senatul României a adoptat, recent, o propunere de modificare a legii circulației. Noile prevederi stabilesc că șoferii tineri și cei neexperimentați nu vor mai avea voie să conducă mașini puternice.
Avertisment teribil pentru șoferi: ce reprezintă sacii negri de gunoi puși pe marginea drumului Toți cei care călătoresc pe drumurile din nordul acestei țări pot rămâne surprinși: deseori, există saci negri pe marginea drumului. Nu este o formă neglijentă de eliminare a deșeurilor, ci mai degrabă o măsură specială de precauție și o atenționare pentru șoferii care circulă în zonele împădurite.
Cea mai lungă călătorie pe care o poți face cu trenul. Aproape 19.000 de kilometri, între două continente Când vine vorba de călătorii internaționale pe mari distanțe, prima variantă care ne vine în minte este cea a deplasării cu avionul. Prin comparație cu toate variantele terestre sau marine, este cea mai rentabilă și rapidă modalitate. Totuși, dacă vreți să vă delectați cu măreția și frumusețile naturii, există o călătorie cu trenul care vă satisface pe deplin această dorință. O mică problemă este că trebuie să parcurgeți aproape 19.000 de kilometri, ceea ce o face să fie cel mai lung traseu feroviar din lume
Ziua florii de colț, 5 martie. Legenda românească este asociată cu momentul naşterii Mântuitorului Floarea de colţ (Leontopodium alpinum Cass.) este celebrată de Google pe 5 martie, floare care a devenit un simbol puternic pentru România, fiind declarată "monument al naturii" şi fiind ocrotită prin lege încă din 1933, în rezervaţii naturale.
Noul Cod Rutier 2024. Când este legal să dai flash-uri în trafic Sunt multe situații în care șoferii dau semnale luminoase folosind faza lungă pentru a transmite diverse mesaje altor participanți la trafic. Dar este legal să dai flash-uri în trafic?
Grecia a introdus o nouă taxă pentru turiști. Cât vor plăti românii pentru fiecare zi petrecută în paradisul albastru Cea mai populară destinație turistică din România are taxe doar în sezon, de la martie până în octombrie.
Restricții de circulație pe DN1, între Sinaia și Comarnic: avertisment pentru șoferi CNAIR anunță restricții de circulație pe DN1, între Comarnic și Sinaia.
Restricții de circulație în Pasajul Unirii, din Capitală, din cauza unor lucrări de reparații Traficul rutier va fi restricţionat în Pasajul Unirii din Bucureşti, timp de două nopţi, pentru lucrări de întreţinere a tunelului, anunţă Brigada Rutieră. Restricția de circulație este valabilă în perioada 27-29 februarie, pe timpul nopții.
Câți pasageri au voie să transporte în mașină, de fapt, șoferii începători? Legislația Rutieră din România stabilește mai multe limitări pentru șoferii începători, inclusiv un număr maxim de pasageri. Cei care vor să transporte mai multe persoane trebuie să obțină permis Categoria D, dar numai după o anumită vârstă.
Pentagonul a pierdut titlul de cea mai mare clădire de birouri din lume. Cum arată noua minune din India? Clădirea Pentagonul, cartierul general al Departamentului de Apărare al Statelor Unite, a pierdut după mai bine de 80 de ani titlul de cea mai mare clădire de birouri din lume. Noua campioană este Bursa de Diamante Surat, o construcție impunătoare proaspăt deschisă în vestul Indiei.
Un copil de 7 ani a căzut dintr-un telescaun, la Straja. În ce stare se află victima Un copil în vârstă de 7 ani a fost transportat de urgenţă la spital, după ce a căzut de pe telescaun în staţiunea Straja, din judeţul Hunedoara.
Codul Rutier 2024. O nouă regulă de circulație în sensul giratoriu. Singura bandă care are întotdeauna prioritate Autoritățile din România au stabilit care este noua regulă de circulație în sensul giratoriu, iar această schimbare face ca o singură bandă să aibă întotdeauna prioritate.
Paradoxul românesc: unele produse din magazinele din Dubai sunt la același preț cu cele de la noi Deși emiratul Dubai nu este o destinație chiar ieftină, costul vieții acolo este, în multe cazuri, mult mai mic decât în România.
Singura situație permisă pentru a trece pe GALBEN la semafor. Șoferii riscă amenzi uriașe Toți șoferii ar trebui să știe că este interzis să treci pe galben la semafor, iar poliția te poate sancționa pentru această abatere. Însă există o singură situație în care scapi de amendă.
Plaje extinse pe litoralul românesc. Avertismentul unui biolog marin despre țărm: „Schimbările pot avea loc de pe o zi pe alta“ În sezonul turistic 2024, vor fi date în folosință peste 20 hectare noi de plajă, în Agigea și Eforie. În urma proiectului de reducere a eroziunii costiere au loc schimbări de care turiștii ar trebui să afle, pentru că le-ar putea trăi de pe o zi pe alta.
Este legal să treci pe roșu ca să faci loc ambulanței? Prevederile Codului Rutier actualizat: ce trebuie să știe șoferii Codul Rutier actualizat 2024 precizează în ce situații sunt șoferii obligați să acorde prioritate de trecere mașinilor de intervenție.
Este legal să parchezi mașina jumătate pe trotuar, jumătate în stradă? Modificări recente în Codul Rutier De multe ori șoferii sunt într-o dilemă și nu știu dacă este legal să parchezi jumătate pe trotuar, jumătate în stradă. Iată ce prevede Codul Rutier actualizat în 2024.
O cunoscută cherhana de la malul mării, amendată de Protecția Consumatorilor: produse expirate și pește în stare de PUTREFACȚIE Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Constanţa au găsit mai multe nereguli la o cherhana din Constanța, frecventată de zeci de turiși în căutare de mâncare bună și aer curat. Printre acestea se numără peşte cu aspect de intrare în putrefacţie, mizerie în blocul alimentar, legume cu mucegai şi produse alimentare expirate.CJPC Constanţa a amendat cherhanaua cu 14.000 de lei.
Fenomen rar pe litoralul românesc: Marea Neagră a devenit roșie. Noaptea, valurile sunt fosforescente. Ce spun biologii - VIDEO Fenomen neobișnuit pe litoralul românesc. Marea Neagră a devenit roșie, iar valurile devin fosforescente pe timpul nopții.
Suspiciuni de gripă aviară în București: o lebădă a fost găsită moartă într-un parc Este alertă în București, după ce o lebădă a fost găsită moartă în parul IOR. Specialiștii spun că, cel mai probabil, pasărea a murit din cauza gripei aviare.
Orașul care a fost votat cea mai bună destinație turistică a Europei în 2024. România nu se află nici măcar în Top 20 Anunțul care a cutremurat lumea turismului a fost făcut: acest oraș a fost votat cea mai bună destinație turistică a Europei în 2024. Cu peste un milion de călători care au luat parte la vot, această destinație a reușit să depășească peste alte 500 de orașe și atracții turistice din întreaga Europă.
Scandal în turism. Hotelierii nu se pot promova la târg, chiar dacă au plătit taxa Hotelierii de la malul mării au primit o nouă lovitură. Aceștia au plătit taxă de promovare la Târgul de Turism al României, dar s-au trezit că nu au fost deloc promovați
Grecia va oferi excursii gratuite în Rodos turiștilor prinși în incendiile de anul trecut Grecia își propune să revină în atenția turiștilor afectați de incendiile de anul trecut prin intermediul unei oferte speciale - o excursie gratuită de o săptămână în minunata insulă Rodos.
Cum arată icoana Hristos Pantocrator, montată în turla principală a Catedralei Neamului - FOTO Montarea icoanei Pantocrator în turla principală a Catedralei Naţionale a început, după ce realizarea mozaicului, la care au fost folosite 2.400 de kilograme de piese, a durat mai bine de jumătate de an.
Care este cea mai potrivită zi a săptămânii ca să cumperi bilete de avion Cele mai recente studii ne dezvăluie care este, de fapt, cea mai potrivită zi pentru a achiziționa bilete de avion ieftine.
Înșelătorie fabuloasă! Card STB pentru călătorii GRATUITE: mesajul autorităților pentru călători Societatea de Transport Bucureşti (STB) atrage atenţia asupra unui mesaj fals postat pe o pagină social media în care se promovează un card ce poate fi utilizat pentru călătorii gratuite cu mijloacele de transport STB.
Restricții de circulație la Pasajul Europa Unită, timp de două nopți A fost obținut avizul din partea Brigăzii Rutiere pentru activitățile de igienizare / mentenanță de la obiectivul ”Pasajul Europa Unita” ce urmează a se desfășura in această seară, 06/07.02.2024, și mâine seară, 07/08.02.2024, în intervalul orar 23:00 - 05:30.
Premieră în România: ALERTĂ de urși în județul Brăila, în zona de câmpie. A fost emis un mesaj RO ALERT O ursoaică și un pui au fost văzuți în apropiere de Făurei, în județul Brăila, la peste 100 de kilometri distanță de zonele montane. Un mecanic de locomotivă a văzut animalele și a alertat autoritățile.
Regula fermoarului, lecția care nu se predă în școlile de șoferi din România. Metoda simplă și eficientă pentru fluidizarea traficului În România, trăim din ce în ce mai vizibil fenomenul de aglomerare pe drumurile publice. În marile orașe, din cauza drumurilor înguste și a numărului mare de mașini, șoferii petrec ore bune în autovehicule, așa cum se întâmplă, de exemplu, în București.