"O mare parte din această energie poate fi economisită prin sisteme de izolaţie, de încălzire şi de răcire mai optime, prin ferestre duble, iluminat economic sau contoare inteligente pentru monitorizarea consumului de energie", se arată în comunicatul World Wide Fund for Nature România.
Parlamentul European a votat revizuirea unei legi privind eficientizarea energetică a clădirilor, prin care din 2019 toate clădirile noi construite în UE trebuie să producă aceeaşi cantitate de energie pe care o consumă. Pentru clădirile publice, termenul stabilit este 2016.
"Potenţialul clădirilor de a consuma mai puţină energie şi de a produce energie regenerabilă este imens. Prin implementarea măsurilor de eficienţă energetică se îmbunătăţeşte securitatea energetică, se reduc emisiile de gaze, se încurajează dezvoltarea tehnologică şi se creează noi locuri de muncă", a declarat responsabil WWF de Politici Europene, Arianna Vitali Roscini.
Votul urmează să fie confirmat de Consiliul Miniştrilor în decursul acestui an. Noile standarde de eficienţă energetică se vor aplica şi tuturor clădirilor renovate, nu numai celor cu suprafaţa de peste 1.000 mp, aşa cum prevedea legea anterioară.
"Această prevedere este cu atât mai importantă, cu cât o mare parte din stocul de clădiri europene este reprezentată de clădirile deja existente, dintre care 25% construite înainte de 1945", mai arată WWF.