Cazul cel mai cunoscut este al primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă,
dar opoziţia susţine că şi Vladimir Voronin s-ar afla în aceeaşi
situaţie, fiind şi şef de stat în exerciţiu, şi deputat, relatează
Europa Liberă. Partidele parlamentare de opoziţie parlamentare din
Republica Moldova au anunţat că vor apela la Curtea Constituţională, în
cazul în care comuniştii nu renunţă la posturile extraparlamentare şi
la cumulul de funcţii.
După ce în şedinţa de miercuri a
Parlamentului Vladimir Voronin a dat de înţeles că nu va renunţa nici
la mandatul de deputat, dar nici la funcţia de şef al statului,
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a făcut joi apel către
comunitatea internaţională să ajute Republica Moldova să se poată
menţine în cadrul statului de drept.
"Constatăm că refuzul lui Voronin de a demisiona din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este o încălcare gravă a legislaţiei şi reprezintă menţinerea forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei, calificată de Codul Penal, articolul 339, drept uzurpare a puterii de stat", a declarat vicepreşedintele liberal-democraţilor, Alexandru Tănase.