Potrivit ziariştilor de la Gândul, omul a cerut să i se reconstituie dreptul de proprietate pe toată strada Căpitan Eremia Popescu, ce se întinde pe o distanţă de 700 de metri. În plus, aceeaşi persoană a revendicat şi o bună parte din trotuarul de pe Şoseaua Olteniţei, zonă tranzitată de o conductă magistrală, de importanţă naţională, aparţinând RADET.
Notificarea a fost depusă la Primăria sectorului 4, în 1998, şi din acel moment bucureşteanul s-a considerat proprietar. Deşi legea spune că în astfel de cazuri trebuie acordat un alt teren sau despăgubire în bani, Comisia de aplicare a fondului funciar nu a soluţionat în 11 ani notificarea.
Între timp lucrurile s-au complicat. Autorităţile n-au mai putut intra să salubrizeze strada şi nici să o asfalteze pentru că legea interzice ca statul să intervină asupra unui imobil sau teren revendicat de foştii proprietari. Strada s-a transformat într-un munte de gunoaie, devenind impracticabilă pentru miile de locuitori din zonă.
În urma sesizărilor, primarul Cristian Popescu Piedone a trimis luni utilaje ca să ridice munţii de gunoie de pe strada Căpitan Eremia Popescu. Aceasta a fost prima salubrizare, din 1998 încoace. Edilul a promis oamenilor că va propune acordarea de despăgubiri fostului proprietar, iar după clarificarea situaţiei juridice se va trece la asfaltarea străzii. Prezent la acţiunea de salubrizare a străzii, fostul proprietar a refuzat dialogul cu reprezentanţii primăriei.