Incendiu de proporţii la Drobeta Turnu Severin. Mansarda sediului Apelor Române Mehedinţi s-a făcut scrum. Aproape 100 de pompieri, care au acţionat cu şapte autospeciale, au luptat cu flăcările aproape două ore.
Focul a izbucnit în jurul orei 20:30. Câţiva copii au văzut flăcări şi fum şi au sunat la 112. Patru autospeciale de pompieri au ajuns la locul intervenţiei şi au început lupta cu focul. Construită din lemn lăcuit, mansarda a ars ca o torţă.
Pentru că exista pericolul ca focul să se extindă la blocurile din apropiere, pompierii au cerut ajutor, iar la faţa locului au mai ajuns trei autospeciale. Autorităţile spun ca va fi declanşată o anchetă pentru a stabili cauzele izbucnirii incendiului.