Potrivit lui Ciuhodaru, deputatul căruia i s-a făcut rău era cunoscut
ca având o patologie cardiacă. Şeful Unităţii primire urgenţe a
Spitalului din Iaşi a spus că deputatul a acuzat o durere intensă în
piept, respira greu, transpira şi apoi a leşinat. Ciuhodaru i-a acordat
acestuia primul ajutor şi l-a stabilizat, după care deputatul a fost
preluat de un echipaj SMURD şi transportat la Spitalul de Urgenţă
pentru o evaluare.
La rândul său, Valeriu Zogea, care se afla şi el la grupul PSD în
momentul în care colegului său i s-a făcut rău, a învinuit oboseala
pentru incident, şi a opinat că deputatul a avut o cădere de calciu.
Zgonea a precizat că a anunţat familia colegului său şi că acesta se
află acum sub control, la Spitalul de Urgenţă.
Zgonea a acuzat faptul că în Palatul Parlamentului nu există un lift în care să poată intra o targă, şi de asemenea, nu sunt lifturi care se pot debloca repede, pentru cazuri de urgenţă. De asemenea, deputatul PSD a spus şi că nu există o procedură bine pusă la punct prin care cabinetul medical al Camerei să comunice cu Ambulanţa care se află la Parlament, pentru cazuri de urgenţă, astfel încât să existe reacţie rapidă în astfel de cazuri.