Incidentul s-a petrecut la începutul lunii iulie, într-o localitate de lângă Marghita. Bărbatul de 26 de ani susţine că încerca să antreneze un ponei pe câmpul din apropierea casei. La un moment dat calul s-a smucit, iar sfoara cu care era legat i-a rănit degetele.
"Acea sfoară a retezat vârful degetelor de la mâna dreaptă", spune Bogdan Purdea.
La câteva minute de la producerea accidentului, tatăl tânărului, a observat că acestuia îi curge sânge. L-a bandajat, i-a aplicat un garou şi l-a dus la spitalul din Marghita.
"Degetele nu erau strivite. Degetul numărul doi rămânea întreg dacă domnia sa făcea cum i-am spus. Dar probabil l-a deranjat că a primit indicaţii din partea unui veterinar, s-a enervat şi m-a scos afară", a povestit tatăl tânărului, Ioan Purdea.
Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, Dumitru Mohan, îi ia apărarea colegului său: "Medicul nu i-a tăiat degetele. De ce l-a adus la spital tatăl lui, dacă spune că degetele nu erau zdrobite?".
Orădeanul susţine că activitatea profesională, dar şi viaţa personală i-au fost grav afectate. Cazul se află în continuare în atenţia Parchetului şi a Colegiului Medicilor.