El a ameninţat-o pe vânzătoare şi a luat din casa de marcat 200 de lei. Alertaţi de strigătele femeii, mai mulţi localnici l-au fugărit pe hoţ şi au reuşit să-l imobilizeze, chiar dacă acesta a tras în direcţia lor două focuri de armă.
Bărbatul, care purta o mască pe faţă şi avea o puşcă în mână, a intrat în magazinul din Bucu şi a forţat-o pe vânzătoare să iasă afară. Rămas singur, a luat 200 de lei şi a încercat să se facă nevăzut. N-a avut noroc, pentru că strigătele vânzătoarei alarmaseră deja tot satul.
Oamenii spun că hoţul a tras două focuri în pământ, ca să-i sperie, apoi a furat bicicleta unui fost poliţist comunitar. După o urmărire de aproape trei kilometri, individul a fost prins. Hoţul este dintr-o comună învecinată, cunoscut cu antecedente penale.