Elena Udrea a arătat că şi soluţia din Comisia Juridică şi mai departe,
votul din plen pentru începerea urmăririi penale în cazul său vor fi
decise de PSD şi de PNL, partide care au format o coaliţie "strânsă" în
Parlament.
"Soluţia va fi aceea pe care o va decide PSD şi PNL. Suntem evident în campanie electorală, deci toată această ceartă, toată această mascaradă cu comisia Vanghelie va continua în Comisia Juridică, după aceea vom vedea în plen, şi tot aşa până trec alegerile. PSD şi PNL au majoritate, acum funcţionează la vedere în Parlament", a spus Udrea.
Udrea a apreciat că această coaliţie a dat însă dovadă de " lipsă de
responsabiitate uriaşă" şi într-un at caz, mult mai important decât cel
al ministrului Turismului, referindu-se la moţiunea de cenzură. "Ce mai
contează să dai un vot împotriva Elenei Udrea când ai dărâmat un Guvern
cu o lună şi jumătate înainte de alegeri într-o situaţie de criză
economică majoră? Asta e o nimica toată", a spus ministrul.
Udrea a precizat că scest Parlament bifează, într-adevăr, tot felul de
pionierate, cu care nu poate însă să se mândrească. "Pentru prima dată
un Guvern cade la o moţiune de cenzură, pentru prima dată Parlamentul a
suspendat un preşedinte legal ales, pentru prima dată parlamentarii
sunt cei care iniţiază anchete penale. În ţara asta nu mai există,
datorită PSD şi PNL, nici justiţie, nici Constituţie", a acuzat
ministrul.
Întrebată dacă va demisiona din Guvern dacă plenul se va pronunţa
pentru urmărirea sa penală, Udrea a arătat că nu ştie ce presupune
situaţia în care seafă acum, ca ministru. "Sunt un ministru demis,
interimar, nu ştiu dacă mai pot să-mi mai dau demisia în acest caz", a
spus ea.
Udrea a arătat de asemenea că nu îi este teamă de Comisia Juridică sau de Parchet, pentru că nu are ce să-şi impute, ci că problema sa a fost să dea explicaţii "unei comisii formate cu un singur scop, acela de a denigra un ministru PD-L".
Camera Deputaţilor a votat cu 125 de voturi pentru, 98 împotrivă şi patru abţineri raportul Comisiei Udrea. Raportul va fi trimis Comisiei juridice, care trebuie să întocmească un raport cu privire la cererea de urmărire penală împotriva ministrului Turismului, Elena Udrea.