Accesul spre locul unde ministrul Turismului a tăiat panglica bazei de tratament este interzis pentru publicul larg.
Câteva zeci de pacienţi din toată Transilvania se aflau azi-dimineaţă în Salina Turda, unde făceau tratament cu aerosoli, recomandat afecţiunilor pulmonare.
Aceştia se înghesuiau pe câteva bănci înguste de lemn, puse la dispoziţie de administraţia salinei, la câţiva paşi de şantierul pe care muncitorii lucrează pentru finalizarea proiectului de modernizare a întregului obiectiv.
La o distanţă de circa 100 de metri, baza de tratament inaugurată duminică de ministrul Turismului, Elena Udrea, avea uşile de sticlă închise, iar înăuntru domnea bezna.
Oficialii estimează că unitatea de tratament inaugurată de Udrea va fi deschisă publicului săptămâna viitoare. Ovidiu Mera, directorul salinei, ne-a declarat că la începutul săptămânii viitoare baza va fi funcţională, informează Adevărul.ro.
Și premierul Emil Boc împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a inaugurat șoseaua de centură a municipiului Gherla pe 14 august 2009, șosea care s-a surpat la câteva zile de la inaugurare. Centura oraşului Gherla a fost ulterior închisă circulației.
Centura de ocolire a municipiului Gherla are o lungime de 5,5 km, valoarea investiţiei fiind de 7,8 milioane de lei.
Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, au inaugurat, pe 14 august, centura de ocolire a municipiului Gherla, în prezenţa a zeci de locuitori şi a autorităţilor locale.