"Atâta timp cât noi am declarat mereu că nu dorim să suprapunem
alegerilor prezidenţiale nicio altă acţiune, desigur că nu vom face
nici referendum pentru autonomie. De altfel, noi am mai spus că dorim
obţinerea autonomiei prin mijloace parlamentare. Nu este binevenită
ideea organizării unui referendum în turul I sau în turul II al
alegerilor prezidenţiale pe niciun fel de temă", a declarat Borbely
Laszlo.
Preşedintelui CJ Mureş, Lokodi Edita (UDMR), i se pare "o prostie"
organizarea unui referendum la alegerile prezidenţiale. "Este o
perioadă când nu sunt bani şi, în plus, zilei alegerii preşedintelui
României nu trebuie să i se suprapună nimic altceva. În judeţul Mureş,
cu siguranţă nu vom organiza alt referendum local. În ceea ce priveşte
autonomia, de acest lucru se ocupă UDMR, nu Consiliul Judeţean", a
afirmat Lokodi Edita.
Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, a anunţat
marţi, că în ziua organizării turului doi al alegerilor prezidenţiale,
programat pe 6 decembrie, intenţionează să convoace şi un referendum
local pe tema legalizării prostituţiei şi dezincriminării consumului de
droguri. Propunerea sa va fi analizată în şedinţa Consiliului Judeţean
care va avea loc până la sfârşitul acestei luni.
Preşedintele CJ Braşov a susţinut că a discutat acest subiect şi cu
preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene, Liviu Dragnea,
astfel încât să fie convocate astfel de consultări ale cetăţenilor în
mai multe judeţe.
Un referendum local cu privire la legalizarea prostituţiei şi a dezincriminării consumului de droguri uşoare va fi organizat în ziua turului doi al prezidenţialelor la Caransebeş, în judeţul Caraş-Severin. Consilierii locali din Caransebeş au votat, miercuri, în unanimitate, organizarea unui astfel de referendum.