Constantin şi Bârlădeanu vor semna contractele la Iaşi, în timp ce Nogo se va alătura noii sale echipe în Austria. Dacă Nogo şi Cristi Constantin ajung la Iaşi din postura de jucători liberi, Bârlădeanu va fi cumpărat de la Unirea Urziceni. "Cei trei nu vor da probe, pentru că îi ştiu. Din moment ce vin la Iaşi, sunt ai Politehnicii şi urmează să semneze. Îmi doresc ca în mare parte lotul deplasat în Austria să fie şi cel cu care voi aborda turul, de aceea sper ca în aceste zile să ştiu exact pe cine contez"
În cantonamentul din Austria vor fi testaţi în continuare Vlad Bujor, Florin Sandu şi Poparadu, cei trei lăsând o bună impresie în cantonamentul de la Braşov. "Florin Sandu şi Poparadu vor merge în Austria, la fel ca şi Vlad Bujor, de la CFR Cluj II. Îi voi urmări pe cei trei în meciurile amicale şi voi lua o decizie în privinţa lor la întoarcerea acasă", a mai spus Grigoraş, care a renunţat la Cojocnean, Teuşan, Ionuţ Cristian şi Marius Vintilă.