Preşedintele Traian Băsescu a efectuat, duminică, o vizită în judeţul
Mureş. La ora 10:00, şeful statului urma să aibă o întâlnire
cu fermierii din judeţul Mureş, însă a ajuns la Luduş cu o întârziere
de două ore, motiv pentru care întâlnirea cu fermierii a fost anulată.
Preşedintele Traian Băsescu a inaugurat, duminică, la Luduş, fabrica de
spumă poliuretanică Vita Cellular Foam Ludus - Romania, o investiţie
100% britanică, eveniment la care a participat şi amabasadorul
Regatului Unit al Marii Britanii la Bucureşti, Robin Barnett.
Preşedintele şi-a cerut scuze că a întâziat
două ore. "Vedeţi,
preşedintele nu poate chiar tot", a spus şeful statului, făcând
referire la faptul că ceaţa nu a permis aterizarea aeronavei
prezidenţiale pe Aeroportul din Târgu Mureş şi a fost nevoit să meargă
la Sibiu, de unde a venit "pe roţi."
În discursul său, Traian Băsescu s-a referit doar la investiţia în sine
şi ceea ce reprezintă aceasta pentru economie. În plus, s-a declarat
încântat că dintre toate fabricile pe care le are Vita în lume, la
Luduş a investit în cea mai înaltă tehnologie. "Sunt bucuros că avem
tehnologie mai înaltă decât în Marea Britanie", a spus preşedintele.
Şeful statului consideră un semn de bun augur faptul că la această
fabrică a început construcţia chiar în perioada de după instalarea
crizei, iar inaugurarea a avut loc înainte de încetarea acestei crize.
El a mulţumit atât investitorilor, cât şi autorităţilor locale pentru
că au făcut posibilă investiţia.
La fabrica de spumă poliuretanică din Luduş vor lucra aproximativ 100 de salariaţi.
Preşedintele a tăiat panglica de inaugurare a fabricii împreună cu
ambasadorul Marii Britanii, după care a făcut o scurtă vizită în
fabrică, a sădit un brad şi a dezvelit două plăcuţe. Conducerea
fabricii i-a oferit lui Traian Băsescu un stilou, pe care "să-l
folosească şi în al doilea mandat".
Câţiva localnici prezenţi în curtea fabricii i-au stigat preşedintelui
că regretă că nu şi-a făcut anunţul privind candidatura la Luduş. "Cei
de la Sânnicolau Mare sunt foarte fericiţi", le-a răspuns preşedintele.