"Este un mare succes al ministerului de Externe al României şi sunt extrem de bucuros de tot ce s-a întâmplat astăzi", a încheiat Traian Băsescu.
Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a adoptat în unanimitate decizia ca linia de demarcaţie a platoului continental din Marea Neagră dintre România şi Ucraina să parcurgă un arc de cerc de 12 mile marine în jurul Insulei Şerpilor.
România a câştigat drept de exploatare de exploatare pe 9700 de km pătraţ, adică 79, 34% din zona în dispută cu Ucraina.
"În această zonă sunt estimate a fi aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol", a explicat reprezentatul României la CIJ, Bogdan Aurescu care a apreciat că soluţia CIJ este un succes al aplicării dreptului internaţional, iar caracterul corect şi echitabil al acesteia nu poate fi pus sub semnul întrebării.
Traian Băsescu: Curtea de la Haga a dat dreptate României
![Foto: NewsIn](https://media.realitatea.net/multimedia/image/200902/w728/image_123366293001980100_1.gif)