- Băsescu a ajuns la sediul CCR la ora 10.00 şi a fost aşteptat de o serie de simpatizanţi din Blocul Naţional al Revoluţionarilor.
- La ceremonie au participat mai mulţi lideri PD-L, printre ei aflându-se şi Emil Boc, Gheorghe Flutur, Roberta Anastase, Adriean Videanu. Alături de ei s-au aflat vicepreşedintele PNL Puiu Haşotti, ministrul interimar al Apărării, Mihai Stănişoară, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, preşedintele-executiv al UDMR, Kelemen Hunor.
- Preşedintele Senatului şi contracandidatul lui Băsescu din finala de pe 6 decembrie, pesedistul Mircea Geoană, a lipsit de la ceremonie.
- Ioan Vida, preşedintele Curţii Constituţionale: CCR a hotărât validarea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Domnul Băsescu a obţinut cele mai multe voturi valide exprimate. Hotărârea este definitivă şi se publică în Monitorul Oficial.
- Zăpadă se pare că i-a creat ceva probleme şi Elenei Udrea, care a ajuns la uşa sălii unde Traian Băsescu primea validarea la câteva minute după începerea ceremoiei.
- Băsescu: Este un moment unic în viaţa unui şef de stat momentul în care este reales. Mie poporul român mi-a făcut această onoare şi trebuie să spun că românii pe 6 decembrie mi-au dat unii susţinere, alţii o lecţie. Indiferent de poziţia lor, voi fi preşedintele tuturor, şi a românilor din străinătate.
- Obiectivul principal este ca fiecare român să simtă că preşedintele este şi al lui, indiferent cum a votat. Acesta este crezul meu pentru următorii cinci ani.
- Pentru mine nu este obiectiv mai important decât modernizarea statului român. Avem un stat care apasă pe umerii românilor. Trebuie să simplificăm statul.
- România trece printr-o situaţie dificilă, iar în această perioadă avem nevoie mai mult ca oricând de solidaritate.
- Experienţa acumulată, analiza celor bune, dar şi a greşelilor primului mandat, este obligatorie. Este un alt obiectiv al celui de-al doilea mandat: acela de a fi mai bun decât în primul mandat.
- Preşedintele are obligaţia să găsească formulele politice care să ducă la îndeplinirea integrală a programului cu care a câştigat alegerile. Obiectivul meu este modernizarea statului român.
- Nu pot să închei micul meu discurs fără a mulţumi tuturor românilor, BEC-ului care a depus o muncă fantastică pentru alegeri corecte şi CCR.
Băsescu redevine oficial preşedinte al României, după depunerea jurământului în Parlament. Şedinţa comună este programată pentru luni, 21 decembrie, ora 15,00.