Soţii Andrei pornesc în fiecare dimineaţă spre ferma cu 40 de vaci pe care o deţin în satul Dacia. Câteva zile, însă, nevoia de bani i-a făcut să bată de câteva ori drumul preţ de 80 de kilometri, până la Braşov.
Elena Andrei povesteşte că s-au dus la APIA au scos adeverinţă pentru o bancă, hârtia nu le-a fost acceptată şi au fost nevoiţi să se întoarcă la Braşov, au cerut o adeverinţă pentru o altă bancă la care şi-au deschis şi cont curent
Din zona Rupea au venit la APIA Braşov cele mai multe solicitări de credit pentru acoperirea subvenţiei. Directorul instituţiei, Ion Ciocan, spune că au eliberat peste 1500 de adeverinţe din cele 17000 la nivel naţional, adică 8 la sută, ceea ce plasează Braşovul printre primele judeţe în acest sens .
Cu cei 335 de lei pe cap de vită, îşi vor acoperi la limită necesarul de 20 de tone de tărâţe cu care vor scoate vacile din iarnă.
Fermierii spun că îngrijirea animalelor nu este aşa simplă cum li se pare unor orăşeni. Chiar dacă sunt mai înstăriţi şi au mai multe animale, au şi probleme pe măsură: cheltuieli mari, pentru că au îngrijitori care trebuie şi ei plătiţi şi cărora nu le pasă că nu a fost primită subvenţia, îşi cer salariul.
Concluzia familiei care şi-a lăsat serviciul după Revoluţie şi s-a apucat de agricultură este una tristă. Soţii Andrei nu ar sfătui pe nimeni să facă ce au făcut ei, pentru că fără subvenţii nu s-ar putea descurca.
Tot mai mulţi crescători de animale susţin că dacă subvenţiile vor fi eliminate, vor fi nevoiţi să renunţe la agricultură.