Preşedintele Traian Băsescu a fost săpămâna asta într-o formă de zile mari. A început de duminica trecută, cu participarea-surpriză la şedinţa de guvern, unde a anunţat recesiunea în varianta pe silabe, RE-CE-SIU-NE. A continuat luni la B1 TV, cu atacul la Ecaterina Andronescu, pe care a acuzat-o de cârdăşie cu sindicatele împotriva intereselor elevilor, şi a încheiat sublim la Târgul de Carte, unde a pus punctul pe "i" lămurind legătura dintre tâmpiţi şi filosofi într-o discuţie privată ţinută într-un loc public cu dl Gabriel Liiceanu.
După câte ore de emisie şi articole de ziar s-au inspirat din spusele lui Traian Băsescu, cred că industria media din România ar trebui să-i facă statuie şi să se roage să fie reales în noiembrie. Dresul busuiocului vis-à-vis de chestiunea cu filosofii care ies de pe băncile şcolilor din România este mai sugestiv decât orice. Adică: scuzaţi, domnu’ Liiceanu, că am spus că scolile fac filosofi, dar n-am avut ce face, fiindcă în mintea mea era să spun tâmpiţi şi m-am oprit în ultima secundă. A oprit dumnealui porumbelul, dar a dat drumul la ditamai crocodilul. Nu mai spun de celelalte exemple lansate de preşedinte, cu ospătarii, tinichigiii, păpădia, salata şi Herodot, toate transformate în titluri de editoriale sau talk-show-uri TV.