În localitatea vrânceană Nereju, pe albia râului Zăbala zeci de tone de
rumeguş şi resturi lemnoase au fost aruncate la întâmplare. Oamenii din
zonă se feresc să vorbească despre deşeurile care poluează zona. Cei care prelucrează lemnul au spus că au amenajat locuri speciale şi că
nu aruncă oriunde resturile. Cu toate acestea grămezile de rumeguş
cresc de la zi la zi.
Oficial, în judeţul Vrancea sunt autorizate peste 300 de instalaţii de
prelucare primară a lemnului. Aceşti mici întreprinzători ar trebui să
aibă rampe de depozitare a deşeurilor şi să ţină evidenţa lor. Până
acum au fost raportate 7.000 de tone de deşeuri lemnoase.
Garda de Mediu a desfăşurat recent mai multe controale în zonele unde
se prelucrează lemnul şi au aplicat nouă amenzi, în valoare de 30.000 lei.