Astăzi, vremea se răceşte semnificativ în jumătatea de nord a ţării. În Maramureş, nordul Transilvaniei şi al Moldovei este vreme închisă, de toamnă rece. Nu vor mai fi maxime peste 25 de grade în nicio regiune a ţării, iar în nordul Moldovei nu se mai ating nici măcar 20 de grade. La Suceava se vor înregistra 17 grade. Valorile din jumătatea sudică rămân peste mediile climatologice cu 5-6 grade, urcând şi la 28 de grade, cum este cazul la Giurgiu.
Dar masa de aer care aduce toamna în această parte a ţării, va ieşi repede din ţară, deplasându-se către est. În urma ei, vremea se încălzeşte iarăşi.
Aşa că joi, vara pune iar stăpânire pe o bună parte din ţară. Maximele trec de 25 de grade în sudvest şi sud şi ajung chiar până la 27, 28 de grade.
Vineri şi sâmbătă, toamna mai face o încercare să pună stăpânire pe ţara noastră. Masa de aer rece dinspre nordul Europei se apropie, dar sfârşitul de săptămână aparţine iarăşi avansului de aer cald dinspre centrul Europei.
Şi în Capitală se schimbă vremea, dar nu este vorba despre o schimbare drastică. Cerul va fi mai mult noros, dar este foarte probabil să nu plouă iar temperatura de circa 25 de grade este una mare pentru această dată.
Intră pe vremea.realitatea.net pentru a vedea, în timp real, temperatura din oraşul tău