Programate la orele 19.00 şi, respectiv, 21.30, show-urile celor de la Tiger Lillies marchează şi aniversarea a 20 de ani de existenţă a trupei.
Spectacolele sunt intitulate “Cântece din Shockheaded Peter şi alte versuri sângeroase” şi reprezintă o selecţie din musicalul bazat pe o piesă celebră a scriitorului şi psihiatrului german Heinrich Hoffman, "Shockheaded Peter” (1998), cu care Tiger Lillies a câstigat Premiului Oliver. În spectacole sunt incluse şi piese de pe albumul "The Gorey End” (2003), bazat pe scrierile lui Edward Gorey şi nominalizat la Premiile Grammy.
Trupa Tiger Lillies, care se produce cu predilecţie în sălile de teatru, datorită specificului dramatic al spectacolelor, abordează, în stilul punk-cabaret, teme controversate, cum ar fi bestialitatea, prostituţia sau blasfemia. Publicul bucureştean se va putea delecta, de asemenea, cu interpretări la instrumente mai puţin folosite în sălile de concerte, cum ar fi acordeonul, tereminul şi ferăstrăul muzical.
Aflat la a doua ediţie, Festivalul "Viaţa e frumoasă", mai are în program, până pe 22 noiembrie, lansări de carte, proiecţii cinematografice, workshopuri şi spectacole de operetă, printre care spectacolul "Barbă albastră" al Teatrului de Stat de Comedie Muzicală din Sankt Petersburg, un spectacol de design vestimentar al Lizei Panait, "Fashion Musical Show" şi horror-ul musical "Sweeney Todd: Barbierul diabolic din Fleet Street", în regial lui Tim Burton, cu Johnny Depp în rolul principal. Festivalul se va încheia cu un concert al americanilor de la Pink Martini, cunoscuţi pentru un jazz proaspăt, cu accente optimiste.
Biletele pentru evenimentele din cadrul festivalului sunt disponibile online la www.eventim.ro, în librăriile Cărtureşti, magazinele Germanos, Vodafone şi la casa Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, iar preţul variază în funcţie de spectacol şi de locul în sală