Pentru această victorie, numărul 3 mondial va primi 75.500 de euro şi 250 de puncte ATP.
Tot duminică, cehul Tomas Berdych a câştigat turneul de la Munchen,
dotat cu premii în valoare de 450.000 de euro, după ce s-a impus în
finală în faţa rusului Mihail Iujnîi, scor 6-4, 4-6, 7-6.
În cel de-al treilea turneul masculin al săptămânii, cel de la Estoril,
spaniolul Albert Montanes s-a impus în finală în faţa americanului
James Blake, scor 5-7, 7-6, 6-0.
Toate cele trei turnee s-au disputat pe zgură şi fac parte din seria
ATP World Tour 250, fiind dotate cu premii totale în valoare de 450.000
de euro.
Niciunul dintre primii doi jucători ai lumii, Rafael Nadal şi Roger
Federer, nu au concurat săptămâna trecută, acesţia preferând să se
pregătească pentru Mastersul de la Madrid, care va debuta la 10 mai.
Turneul spaniol, al cărui manager este Ion Ţiriac, va avea loc tot pe
zgură şi va fi dotat cu premii de 3,7 milioane de euro.