Pavel ar fi trebuit să îl întâlnească pe germanul Nicolas Kiefer în
primul tur, dar după retragerea lui Nadal, în locul său a venit Juan
Martin Del Potro, cap de serie numărul cinci, iar în locul
argentinianului va fi James Blake, cap de serie numărul 17. Kiefer va
trece în locul americanul şi îl va întâlni pe francezul Fabrice Santoro.
Thiago Alves are 27 de ani, ocupă locul 120 în ierarhia ATP şi este
pentru prima dată pe tabloul principal la Wimbledon.
Victor Hănescu, cap de serie numărul 31, îl va întâlni în turul I la
Wimbledon pe ibericul Ivan Navarro, în timp ce Sorana Cârstea, a 28-a
favorită, va juca împotriva Edinei Gallovits.
Pe tabloul principal feminin mai sunt prezente Monica Niculescu, care o
va întâlni în primul tur pe Iaroslava Şvedova (Kazahstan), şi Raluca
Olaru, care va juca împotriva franţuzoaicei Nathalie Dechy.
Pe tabloul masculin se mai află Victor Crivoi, care va juca împotriva germanului Bjorn Phau.
La dublu, pe tabloul feminin, cuplul Sorana Cârstea/Caroline Wozniacki
(Danemarca) va întâlni perechea Su-Wei Hsieg (Taipei)/Shuai Peng
(China) - favoritele numărul 5, perechea Edina Gallovits/Katalin Marosi
(Ungaria) va debuta cu Maria Elena Camerin (Italia)/Anna Chakvetadze
(Rusia), în timp ce Monica Niculescu/Alla Kudryavtseva (Rusia) vor
întâlni în manşa inaugurală cuplul Lourdes Dominguez Lino/Arantxa Parra
Santoja (ambele din Spania).
La dublu masculin, pe tabloul principal sunt Andrei Pavel/Horia Tecău,
care vor juca împotriva perechii Nicolas Almagro (Spania)/Janko
Tipsarevic (Serbia) şi Victor Hănescu/James Cerretani (SUA), care vor
înfrunta perechea Oscar Hernandez/Albert Montanes (ambii din Spania).