Studenţii din cel mai nou cămin din Bucureşti mai au doar câteva săptămâni de stat în camere. Pe perioada verii vor fi obligaţi să plece, şi asta pentru că imobilul nou-nouţ, dat în exploatare anul trecut se închide pentru reparaţii.
S-a ajuns la această situaţie din cauza neînţelegerii dintre Universitatea Bucureşti şi compania ENEL. Mărul discordiei: cum trebuia racordat căminul la energia electrică. Iniţial, spun administratorii căminului, s-a mers pe conectarea căminului la vechiul post electric, dar pe ultima sută de metri ENEL ar fi venit cu reguli noi.
Căminul, de trei stele, nu avea propriul post de alimentare cu electricitate. Şi cum administratorii căminului se grăbeau să cazeze studenţii, au sărit peste avizele ENEL şi au trecut la improvizaţii. ENEL spune că nu a fost informată şi nici nu a fost implicată în realizarea extinderii. Totuşi improvizaţia a funcţionat un an întreg, cu unele incidente.
Racordarea a costat 3.000 de lei, bani luaţi de la Ministerul Educaţiei. Pentru un post propriu de alimentare cu energie electrică, Universitatea din Bucureşti are pregătiţi 255.000 de lei. Compania ENEL spune însă că că Universitatea din Bucureşti nu are avizele necesare pentru demararea lucrărilor.