Slime-urile colorate și baloanele din plastic moale conțin substanțe periculoase
Tot mai multe jucării aparent inofensive dispar de pe rafturile magazinelor din România, după ce autoritățile au descoperit că pot pune în pericol sănătatea copiilor. Printre cele mai vizate produse se află slime-urile colorate și baloanele din plastic moale, care conțin substanțe toxice peste limitele legale.
Inspectorii ANPC au retras de la vânzare zeci de mii de produse în ultimele luni. Testele de laborator au arătat că unele slime-uri conțin cantități periculoase de bor și ftalați, substanțe care pot provoca iritații, dereglări hormonale sau chiar probleme de fertilitate pe termen lung.
Efectele asupra sănătății
Borul este un compus chimic (de obicei sub formă de borax) care conferă slime-ului textura elastică. Problema este că în cantități mari borul poate deveni periculos pentru copii. Efectele asupra sănătății: iritații ale pielii și ochilor, greață, vărsături și diaree dacă este ingerat accidental, poate afecta fertilitatea pe termen lung, în cazuri grave, afectează rinichii și ficatul. Limita maximă admisă în UE: 300 mg/kg în jucării. În unele slime-uri testate, s-au găsit până la 2000 mg/kg.
Ftalații sunt aditivi chimici care fac plasticul mai flexibil. Aceștia pot migra ușor în piele, mai ales la contact prelungit. Efectele asupra sănătății sunt numeroase. De la dereglări hormonale (în special asupra sistemului endocrin la copii), posibil efect cancerigen în expunere cronică și legături demonstrate cu dezvoltarea întârziată sau tulburări de comportament.
Trebuie să știi că micuții sunt mai vulnerabili deoarece au pielea mai subțire, iar substanțele pătrund mai ușor. Bagă jucăriile în gură sau le ating frecvent fața. Sistemul lor nervos și hormonal este în dezvoltare, deci sunt mai sensibil la substanțe chimice. Dozele mici pentru adulți pot deveni toxice pentru corpul unui copil de 10-15 kg.
Părinții, între vină și necunoaștere
„Fetița mea își dorea foarte mult slime-uri, vedea la toți colegii. Am cumpărat fără să mă gândesc că ar putea fi toxice” spune Andreea, mamă a doi copii. „Mă simt vinovată că nu am verificat eticheta, dar sincer, nici nu m-am gândit că o jucărie pentru copii ar putea fi periculoasă.” Mulți părinți recunosc că aleg jucăriile la cererea copiilor, impulsionați de trenduri de pe rețelele sociale sau de reclame, fără să se uite atent la proveniență sau certificări de siguranță. „Am cumpărat baloane colorate pentru ziua băiețelului meu, iar după ce le-a umflat, s-a plâns că îl ustură ochii. Abia apoi am aflat că unele pot conține substanțe iritante,” a declarat un alt părinte.
Sursă text: Click.ro