Şi ministrul de Finanţe are de modoficat o lege. Pentru ca programul Prima Casă să devină operabil, Guvernul trebuie să extindă atribuţiile Fondului de Garantare, astfel încât să poată fi garantate şi creditele ipotecare ale persoanelor fizice.
Nu în ultimul rând, Ministrul Agriculturii va prezenta, în şedinţa de Guvern de astăzi, o strategie de urgenţă pentru combaterea secetei. Măsura este necesară în condiţiile în care mare parte din culturi sunt deja compromise din cauza lipsei precipitaţiilor, iar vara se anunţă una secetoasă. Şi preşedintele ţării a atras atenţia în privinţa secetei şi a cerut măsuri urgente.