Zilele trecute am fost pe un câmp la filmări în România profundă. Încerc să readuc din amintire câteva tentative de fugă petrecute înainte de 1989. În nişte lanuri de floarea-soarelui am agitat 20 de figuranţi plus echipa de filmare şi m-am lăsat impresionat de un avion AN 2. M-am simţit visând la „Pacientul englez“, „La nord prin nord-vest“ sau la „Casablanca“, unde tot despre paşapoarte se povesteşte. M-am întors acasă cu vorba lui Brecht în cap: „Omul e un paşaport!“.
La Bucureşti, din fericire, am pierdut repede bruma de poezie dobândită la marginea mării. Iată cum. Dimineaţa, fără o leţcaie, am băgat cardul într-un bancomat aflat în vitrina unei bănci de pe bd. Filantropia. Cum l-am lăsat din mână, bancomatul l-a înghiţit. Am făcut semn unei doamne prin fereastră să binevoiască să îmi acorde asistenţă. Nici nu apucasem să scriu pin-ul.