Cuantumul salariilor angajaţilor din toate unităţile medicale din Timiş se ridică, lunar, la 18,2 milioane de lei. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş declară că, până acum, serviciile medicale realizate au fost decontate, însă în acest moment nu mai sunt bani.
"Bugetul pe anul 2008 este mult mai mare decât bugetul pe anul 2009. Pornind de la acest fapt, în trimestrul patru al anului 2009, bugetul care este alocat este total insuficient pentru a putea să fie decontate serviciile medicale în vederea plăţilor pentru salarii. Este nevoie de o suplimentare care înseamnă minim 41 de milioane pentru a se putea da aceste drepturi, iar pentru a se putea deconta toate serviciile medicale realizate de spitale în trimestrul patru şi cele care au fost realizate în toată această perioadă e nevoie de o suplimentare de 61 de milioane", a declarat marţi preşedintele CJAS Timiş, Victor Dumitraşcu.
Potrivit sursei citate, s-au făcut demersuri la CNAS pentru a nu se intra în imposibilitatea plătirii serviciilor medicale realizate de către spitale. "În trimestrul patru se află şi alte domenii de asistenţă medicală, pe toate le-am centralizat şi pentru toate domeniile de asistenţă am făcut demersuri", a mai spus Dumitraşcu.
Liderii de sindicat spun că situaţia este dramatică. "Doar două unităţi sunt mai pozitive: Spitalul din Jebel, care are posibilitatea să achite salariile până la sfârşitul anului, şi Spitalul Municipal, care are o lună în plus faţă de celelalte unităţi (n.r, mai are bani până în luna noiembrie). Celelalte vor cădea daca nu vor avea o finanţare nouă pe ultimul trimestru, motiv care ne va determina ca la Consiliul Naţional al Federaţiei să ne gândim la primele mişcări sindicale care vor avea loc pentru obţinerea acestor drepturi", a declarat liderul sindical Sanitas, Livius Cârstea.
La Spitalul Municipal din Lugoj nu se mai acordă tichetele de masă de două luni, iar în alte patru unităţi medicale din judeţ nu s-au acordat drepturile legate de cel de-al 13-lea salariu pentru 2008. De asemenea, prima de stabilitate aferentă primului trimestru al anului 2009 nu a fost acordată în şapte unităţi medicale, iar nicio unitate medicală din Timiş nu are posibilitatea asigurării celei de-a doua tranşe de stabilitate pentru 2009.
În nouă spitale nu se mai acordă salariul de merit, iar din luna octombrie nu mai pot fi asigurate drepturile salariale fără sporuri în 16 unităţi medicale.