Gazdele de la Villarreal au marcat prin Pires (17), Cani (62) şi Capdevila (90), iar Real Madrid a punctat prin Van der Vaart (46) şi Higuain (88).
FC Barcelona a câştigat astfel cel de-al 19-lea titlu de campioană din istorie şi reduce diferenţa faţă de Real Madrid la 12 trofee. Gruparea din capitala Spaniei are în palmares 31 de titluri.
Autorităţile iberice au anunţat că 65 de persoane au fost reţinute de poliţie în urma incidentelor care au avut loc, sâmbătă noapte, între suporterii lui FC Barcelona şi forţele de ordine cu ocazia celebrării celui de-al 19-lea titlu din istoria grupării catalane.
Oamenii legii au anunţat printr-un comunicat că cei 65 de reţinuţi, printre care se află şi patru minori, se fac vinovaţi de distrugerea bunurilor publice şi de comportament violent.
Conform publicaţiilor spaniole peste 15.000 de oamenii s-au adunat sâmbătă seara în Plaza Catalunya pentru a sărbători câştigarea celui de-al 19-lea titlu din Primera Divison de către Barcelona.