"În pofida precipitaţiilor recente, California se confruntă cu cel de-al treilea an consecutiv de secetă şi trebuie să ne aşteptăm la ce este mai rău: un al patrulea, al cincilea, chiar al şaselea an de secetă", explică guvernatorul republican într-un comunicat.
Primăvara şi vara anului 2008 au fost cele mai secetoase din istoria Californiei, cu un nivel de precipitaţii cu 76% mai mic decât media, subliniază Schwarzenegger în decretul său.
Seceta a provocat până în prezent sectorului agricol pierderi financiare în valoare de 300 de milioane de dolari, dar care ar putea ajunge la două miliarde de dolari anul acesta, iar economia ar putea avea per total pierderi de trei miliarde de dolari în 2009, precizează guvernatorul în comunicat.
Decretul cere cetăţenilor să consume mai puţină apă şi cere instituţiilor să conceapă planuri în acest sens.
Un raport va fi transmis guvernatorului până la sfârşitul lunii martie de către direcţia pentru resurse de apă, după care vor fi luate măsuri raţionalizare a consumului.
De la perioada precedentă de secetă majoră cu care s-a confruntat California, în 1991, şi până în prezent, populaţia statului a crescut cu nouă milioane de locuitori şi a cunoscut o creştere mare a culturilor agricole, precizează decretul.