Imagini ca dintr-un film american. Mai mulţi bărbaţi din Slatina, înarmaţi, au venit cu trei maşini în localitatea Brâncoveni ca să se răfuiască cu un bărbat. Ştiau că acesta se află într-un bar.
Totul s-a transformat într-o încăierare generală după ce oamenii aflaţi în incinta localului au sărit să-l apere pe consăteanul lor. Bărbatul care a folosit arma a fost lovit în cap cu o rangă. În cele din urmă, agresorii din Slatina s-au urcat în maşini şi au plecat. Cum nici măcar regulile de circulaţie nu le-au respectat peste puţin timp unul dintre autoturisme s-a răsturnat.
Poliţiştii au ajuns în scurt timp la locul conflictului. "Bărbatul din Slatina a scos un pistol cu bile din cauciuc şi a tras un foc, rănind-ul în umăr pe bărbatul din Brâncoveni în timpul acestui conflict şi cel care a tras a fost rănit" a precizat Camelia Radu, purtător de cuvânt IPJ Slatina. .
Poliţiştii au spus că cel care a tras cu arma o deţinea legal. Oamenii legii îi fac acum acte premergătoare pentru întocmirea unui dosar penal pentru vătămare corporală şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.