Reţeaua era supravegheată de poliţiştii de la combaterea crimei organizate şi de poliţiştii de la DIICOT Suceava de mai bine de un an. Marţi dimineaţă, oamenii legii au făcut descinderi la zece adrese din Rădăuţi şi Vicovul de sus, dar şi în Arad. Au fost ridicate laptop-uri, unităţi de calculator, CD-uri şi alte unităţi de stocare, dar şi bucăţi de plastic folosite la falsificarea cardurilor.
Procurorii spun că tinerii montau pe ATM-uri dispozitive speciale cu care apoi citeau datele de identificare ale cardurilor folosite de clienţii băncii. Paguba provocată se ridică la 100.000 de euro.