Pe primul loc în clasamentul celor 32 de ţări se află Germania, cu 829
de paturi la suta de mii de locuitori, ţară urmată de Cehia (817) şi
Letonia (801).
România este urmată în clasament de ţări precum Polonia (647), Bulgaria (621) şi Luxemburg (569).
Ultimele trei locuri din clasament sunt ocupate de Suedia, cu 287 de
paturi la suta de mii de locuitori, Turcia (241) şi Malta (237).
Potrivit datelor Comisiei Europene, Marea Britanie, clasată pe locul
25, are mai puţine locuri pe cap de locuitor decât majoritatea ţărilor
din Europa, chiar mai puţin decât jumătate din numărul paturilor
disponibile în Lituania sau Ungaria.
În ultimii trei ani, numărul paturilor din sistemul de sănătate
britanic a fost redus cu 20.699, aproximativ 11% din numărul total,
relatează cotidianul britanic. Cifrele oficiale arată că sistemul de
sănătate din Marea Britanie funcţionează la doar 85% din capacitatea
totală de paturi, nivelul recomandat pentru a preveni infecţiile
intraspitaliceşti.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de sănătate britanic a
declarat că numărul de paturi a scăzut deoarece pacienţii sunt trataţi
mult mai rapid, petrec mai puţin timp în spital şi pentru multe
afecţiuni nu este deloc necesară spitalizarea.
Informaţiile Eurostat referitoare la numărul paturilor de spital
lansate la sfârşitul anului 2008, sunt cele mai recente date
referitoare la cele 32 de ţări, în funcţie de ultimele statistici
realizate în fiecare ţară în parte (în 2005, 2006 sau 2007).