Robbie – despre care se spune că a înregistrat câteva melodii noi împreună cu foştii colegi de la Take That - a afirmat într-un interviu că întotdeauna şi-a dorit să cânte din nou cu colegii din trupa de care s-a despărţit în 1995.
"Am vrut să mă întorc în formaţie imediat după ce am plecat," a spus el într-un interviu pentru revista austriacă First. "Mi-ar plăcea la nebunie să contribui la revenirea lor."
Dar Robbie Wiliams a spus că nu va participa la un turneu de promovare împreună cu Take That.
"Nu îmi pot imagina să plec în turneu în viitorul apropiat. M-am lovit de dificultăţi de prea multe ori, iar acum ştiu că mă depăşeşte un turneu," a spus el.
Robbie – care a refuzat să organizeze un turneu mondial pentru a-şi promova noul său album Reality Killed the Video Star – a mai spus: "Întotdeauna mă simţeam minunat când începeam să promovez un nou album, dar apoi nu mai rezistam.
"Mă simţeam chiar mai rău când mergeam în turnee. Aveam o cădere nervoasă şi mă internam în centre de recuperare."