Institutul Naţional al Audiovizualului din Franţa, împreună cu Institutul Francez din România, au contribuit la realizarea unui documentar despre Revoluţia din 1989, folosind imagini difuzate de posturile TV din Franţa, în acele zile, a anunţat, marţi, ambasadorul Franţei în România, Henri Paul.
\"Documentarul reprezintă punctul de vedere al presei franceze asupra Revoluţiei din România, reflectând modul în care jurnaliştii din Franţa au relatat evenimentul chiar în timpul desfăşurării sale\", a mai spus ambasadorul.
Documentarul, care are durata de 53 de minute şi a fost difuzat, pe 7 decembrie, pe canalul specializat Histoire, a fost produs de un cunoscut realizator francez, Antoine Wagner.
\"Ca şi alte televiziuni, cea franceză a transmis imagini cu mulţimea manifestanţilor din Bucureşti şi cu execuţia cuplului Ceuşescu, zvonuri terifiante, dar care nu puteau fi verificate, despre un masacru la Timişoara, dar şi comentarii mai puţin informate\", a explicat Henri Paul.
Documentarul conţine imagini din arhiva Institutului Naţional al Audiovizualului din Franţa, dar şi mărturiilor ale unor jurnalişti care au urmărit evenimentele, la locul desfăşurării lor sau de la Paris, revenindu-se astfel asupra rolului jucat de media în evenimentele din decembrie 1989.
În România, documentarul va fi prezentat în premieră, astăzi, de la ora 19.00, la sala \"Elvira Popescu\" a Institutului Francez.