Echipe Realitatea TV se vor afla în Ucraina şi la Haga de unde românii vor primi cele mai noi informaţii despre ceea se va scrie în cărţile de istorie.
"O miză politică şi economică extraordinară. Este prima data în ultimii 20 de ani cand România poate obţine un verdict care să-i ofere o poziţie privilegiată pe ambele planuri. Realitatea TV va aduce acest eveniment în casele românilor, iar specialiştii, diplomaţii şi autorităţile invitate vor explica cum poate instanţa internatională să aducă echilibrul energetic.”, a declarat Cristian Coman, Redactor şef al Redacţiei de ştiri Realitatea TV.
Demersul jurnalistic iniţiat de Realitatea TV implică prezenţa în studiourile televiziunii de ştiri a celor mai buni analişti, economişti,
dar şi a unor oameni politici care vor analiza verdictul Curţii Internaţionale de la Haga. Cristina Şincai, Emma Zeicescu, Cosmin
Prelipceanu şi Laura Chiriac vor modera ediţii speciale şi vor comenta informaţiile alături de Teodor Melescanu, Emil Hurezeanu, Emil
Constantinescu, Petre Roman, Adrian Cioroianu şi alţi invitaţi speciali.
Începând cu ora 11.00, românii vor putea afla exact care este deznodământul unui proces în care România şi Ucraina s-au implicat cu cinci ani în urmă, deznodământul unui proces care a implicat 44 de runde de negocieri zadarnice cu URSS şi Ucraina. Pentru români, miza este deosebit de importantă: o frontieră pe care românii o aşteaptă de 60 de ani, 12.000 de kilometri pătraţi din Marea Neagră, 18 ani de independentă energetică, circa 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi zece milioane de tone de petrol care zac acum în adâncurile Mării Negre.