"Este o onoare să jucăm acest meci, deoarece pentru unii această şansă poate apărea în carieră doar o dată sau de două ori. Doar cu încredere putem reuşi, iar dacă vom avea fie şi un moment de îndoială nu vom putea obţine un rezultat bun. Avem încredere şi o stare de spirit bună şi asta poate face diferenţa", a declarat Răzvan Lucescu, vineri, la conferinţa de presă susţinută la Paris.
Spre deosebire de Domenech, Lucescu Jr a mărturisit că preferă scorul de 1-0 pentru echipa sa şi a dat de înţeles că tricolorii vor prefera un joc mai defensiv, cu plecări pe contraatac: "Vom fi şi momente în care va trebui să ne apărăm, mai ales că jucăm cu Franţa, dar atunci când vom avea mingea va trebui să jucăm".
Răzvan Lucescu a considerat că nu există diferenţă de abordare între precedentele sale meciuri ca antrenor al naţionalei şi cel de sâmbătă seară. "Nu există o diferenţă, trebuie să abordăm aceste jocuri ca pe nişte adevărate finale. Încercăm să dăm tot ce este mai bun în noi în asemenea jocuri. Dar, ca atmosferă şi tot ceea ce înseamnă un joc cu Franţa, da, pot spune că este diferit", a explicat selecţionerul, care îşi îndeamnă elevii să profite de punctele slabe ale francezilor şi să nu se uite la locul pe care sunt acum în clasament. "Am mai spus deja, noi nu suntem avantajaţi de clasament. Nu este bine să privim acest clasament. Noi trebuie să jucăm şi să creştem cu altă mentalitate, una pozitivă. Acum ne interesează meciul cu Franţa", a spus Lucescu Jr. Acesta a evitat să facă o comparaţie între absenţa lui Mutu şi cea a lui Ribery, opinând că "la valoarea lor, francezilor le este mai uşor să schimbe".
Partida Franţa-România din preliminariile Campionatului Mondial din 2010 se va disputa sâmbătă, de la ora 22.00, pe "Stade de France".