"La Palatul Parlamentului s-a organizat un Congres care nu a fost
al PNŢCD, ci al stipendiaţilor lui Miluţ, cu excepţia a opt sau nouă
organizaţii. Participanţii au fost plătiţi oricum, într-o formă sau
alta", a afirmat Sârbu, subliniind că adunarea de sâmbătă convocată de
Miluţ nu este reprezentativă pentru partid şi este "lovită de nulitate
absolută".
Cât priveşte prezenţa liderului PD-L, Emil Boc, şi a
celui PNL, Crin Antonescu, la Congresul extraordinar organizat de
Miluţ, Radu Sârbu a comentat că aceştia s-au "acoperit de ridicol"
participând la adunare.
Liderul ţărănist a punctat şi schimbarea de orientare - către PD-L şi
Traian Băsescu - a lui Marian Miluţ şi a apropiaţilor săi, în
condiţiile în care nu cu mult timp în urmă, pe vremea guvernării
PNL, s-au apropiat de liberali. "Motivele le putem doar bănui", a
afirmat Sârbu, referindu-se la nevoia de sprijin, "inclusiv în
justiţie", care i-ar fi făcut pe cei din gruparea Miluţ să "basculeze"
spre PD-L.
"PNŢCD nu acceptă hotărârea lui Miluţ şi a stipendiaţilor săi.
Comitetul Naţional de Conducere a hotărât organizarea unui Congres cu
adevărat reprezentativ, pe 26 septembrie, la Bucureşti", a susţinut
Radu Sârbu.
Congresul extraordinar al PNŢCD a votat sâmbătă realizarea unei alianţe
politice cu PD-L şi susţinerea la preşedinţie a candidatului care va fi
sprijinit de democrat-liberali, precum şi reconfirmarea în fruntea
acestei grupări a lui Marian Miluţ.
Congresul Extraordinar de sâmbătă al PNŢCD a adoptat o rezoluţie, cu
numai 5 voturi împotrivă, prin care PNŢCD urmează să creeze o alianţă
politică alături de PD-L şi să sprijine candidatul acestui partid la
preşedinţie.
De asemenea, Marian Petre Miluţ a fost reales sâmbătă preşedinte al
PNŢCD de Congresul Extraordinar, cu 447 voturi pentru şi 25 împotrivă.