Studenții de la SNSPA se dezic de decizia universității și spun că nu au fost consultați înainte ca instituția să transmită public această propunere. Într-o scrisoare deschisă adresată conducerii SNSPA, studenți, absolvenți ai SNSPA, profesori universitari, dar și voci din societatea civilă, ONG-uri și profesioniști din diverse domenii îi cer rectorului Remus Pricopie să retragă propunerea „și să prezinte scuze publice”, potrivit Snoop.
„Prin această scrisoare deschisă, în calitate de membri ai comunității alumni ai SNSPA, dar și ca susținători ai valorilor democratice, păcii și drepturilor omului, ne afirmăm stupoarea, profunda indignare și disocierea față de această decizie, pe care o considerăm contrară principiilor fundamentale statuate în Carta SNSPA și promovate, în alte contexte, de către universitate și majoritatea covârșitoare a membrilor săi”, se arată în textul scrisorii.
Studenții: „Cuvintele «Trump» și «Premiul Nobel pentru Pace» nu ar trebui să existe în aceeași frază”
"Pare puțin ironic că acum o săptămână domnul Pricopie se bătea cu pumnul în piept că i-a făcut contestație primul lui Călin Georgescu, iar acum îl susține pe Trump”, a declarat un alt student, pentru snoop.ro.