Rechizitoriul arată că cele 62 de arme şi câteva zeci de efecte militare furate la sfârşitul lunii ianuarie înseamnă mai puţin de 35.000 de lei.
Ancheta costă însă aproape 220.000 de lei, cele mai costisitoare fiind expertizele criminalistice. Vorbim aici nu doar de prelevarea şi analiza amprentelor, ci şi a urmelor ADN depistate în depozitul de armament, în curtea unităţii şi pe obiectele lăsate în urmă de hoţi.
Trei seturi de astfel de amprente aparţin unor militari care în loc să se afle în posturi, au pătruns în depozit.
Anchetatorii îl caută în continuare pe posesorul unui al parulea set de urme ADN - care nu se potrivesc niciunui angajat al unităţii şi care apar inclusiv pe două lăzi de armament lăsate de izbelişte în zona prin care anchetatorii cred că au fost scoase armele din unitate.