Iniţial, magistraţii nu au vrut să amâne cauza, pe motiv că inculpaţii au avut la dispoziţie cinci luni să-şi aleagă avocaţi. Cei trei care nu au avut apărător sunt Gavril Bătrân, Ioan Diţă şi Mihaela Sima.
Luni, au fost prezenţi toţi acuzaţii din dosar, cu excepţia lui Nicolae Popa, care este dat în urmărire.
Instanţa a precizat că au fost citaţi în cauză 230.000 de investitori, procedura de citare costând 6 miliarde de lei vechi.
Sute de investitori au stat la poarta Înaltei Curţi, jandarmii dându-le voie să intre în clădire în grupuri mici. Investitorii s-au arătat nemulţumiţi de amânarea procesului şi că nu au fost lăsaţi să intre cu toţii în sediu.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca pe 9 martie 2009 să înceapă judecarea recursului în dosarul FNI, în care Ioana Maria Vlas este acuzată de înşelăciune şi a fost condamnată, în iunie 2008, la pedeapsa de 10 ani de închisoare. Dosarul a fost adus la instanţa supremă abia în octombrie anul trecut.
Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o, pe 18 iunie 2008, pe Ioana Maria Vlas la 10 ani de închisoare, decizie care o înlocuieşte pe cea dată de Tribunal în 2007, prin care fostul administrator al SOV Invest a primit 13 ani de detenţie în cazul FNI, însă nici această decizie nu este definituvă.
Prin sentinţa din iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a graţiat pe Gavril Bătrân şi a luat act de prescripţia faptelor de fals ale unor acuzaţi.
Hotărârea a fost atacată cu recurs de Ioana Maria Vlas şi alţi acuzaţi.
Ultima şedinţă de judecată din dosarul FNI a avut loc pe 15 mai 2008, când avocaţii şi reprezentantul Parchetului şi-au expus motivele de apel timp de 13 ore.