"Geoană are cele mai mari contacte cu liderii acestei lumi. Nu mai am
nevoie să mă duc să fac fotografii, am destule acasă, n-am unde să le
mai pun cu mai-marii lumii. Când mă duc şi mă văd cu preşedintele
american, cu cel rus sau cu cel chinez, cu cancelarul Germaniei sau cu
premierul Italiei, am să mă duc acolo ca să vorbesc de atragerea de
investiţii şi de crearea de locuri de muncă. Geoană îşi va pune
priceperea şi tot ce înseamnă contactele pe plan mondial pentru a duce
acasă bani, investiţii şi locuri de muncă. Locuri de muncă, locuri de
muncă şi agricultură. Aceasta este calea pentru izbăvirea României de
dezbinare şi un proiect care să ne unească", a afirmat Geoană, în
cadrul unei întâlniri electorale, la Piatra Şoimului, în judeţul Neamţ.
"În loc să avem, din producţia acestui pământ mănos şi binecuvântat de
Dumnezeu, alimente şi produse la export, a venit clipa să punem pe masa
românilor mâncare românească şi să punem pe rafturile supermarketurilor
din străinătate mâncare românească. Să exportăm, să producem şi să
asigurăm securitatea alimentară a României. Acesta este un proiect de
preşedinte", le-a precizat Geoană celor prezenţi la Piatra Şoimului,
subliniind că dezvoltarea satului românesc trebuie să fie o prioritate
naţională.
"Vreau să mai facem un lucru, pentru femeile care n-au avut serviciu şi
au stat acasă şi au crescut copiii şi au stat pe după soţi. Un ajutor
minim social garantat pentru femeile care au îmbătrânit muncind şi
trebuie să le ajutăm la bătrâneţe să aibe o viaţă mai bună", le-a mai
promis prezidenţiabilul PSD.
Pe de altă parte, liderul PSD a vorbit şi despre absorbţia fondurilor
europene, despre nevoia unor condiţii civilizate în rural comparativ cu
mediul urban, şi despre adoptarea, până la sfârşitul anului, a
unei legi a pensiilor echitabile.