Preşedintele parlamentului de la Chişinău, care deţine şi funcţia de preşedinte al Republica Moldova, Mihai Ghimpu, l-a asigurat joi pe şeful administraţiei preşedintelui rus, Serghei Narîşkin, că noua conducere de la Chişinău nu va schimba relaţia cu Rusia.
De asemenea, Ghimpu a
susţinut că "R.Moldova nu intenţionează să intre în componenţa
României. Însă, în acelaşi timp, deja a făcut paşi în vederea
apropierii moldo-române", se arată într-un comentariu postat joi pe
site-ul agenţiei ruse RIA Novosti. Astfel, "el (Ghimpu - n.r.) a anulat
regimul de vize cu România, care a fost introdus după protestele din
aprilie de fostul preşedinte moldovean Vladimir Voronin. Apoi, a admis
deţinerea dublei cetăţenii pentru demnitarii de stat, interzisă de
liderul comuniştilor Vladimir Voronin, în 2007", reaminteşte autorul
comentariului.
Articolul mai arată că admiterea dublei
cetăţenii reprezintă un pas proromânesc. "Mulţi dintre politicienii
care fac parte din AIE (Alianţa pentru Integrare Europeană - n.r.), al
cărei membru este şi Ghimpu, au relaţii strânse cu România. Şi dubla
cetăţenie reprezintă, bineînţeles, un pas proromânesc.
De asemenea, preşedintele interimar al Republicii Moldova a făcut o serie de declaraţii în care a spus că naţiunea moldovenească a fost inventată de URSS. Însă, imediat după aceste afirmaţii, el a explicat: \'Am spus că eu, ca orice persoană, am o anumită viziune asupra oricărei probleme. Însă nu am spus că voi duce o politică în această direcţie. Dacă vorbesc limba română, această nu înseamnă că sunt pentru unificarea cu România. Da, sunt unionist. Însă eu sunt preşedintele partidului (Partidului Liberal - n.r.), care are un program şi sunt obligat să ţin cont de acesta\'", reaminteşte autorul comentariului.
"În programul Partidului Liberal, pe care îl conduce Ghimpu, într-adevăr nu există obiectivul unirii celor două state. Aceast obiectiv nu este prezent nici în programul altor partide liberale", se subliniază în comentariul postat pe RIA Novosti.
"Politicienii şi experţii ruşi urmăresc cu îngrijorare evenimentele din R. Moldova, stat membru al CSI (Comunitatea Statelor Independente - n.r.), apropiat de noi (Rusia - n.r.) nu doar din punct de vedere geografic. La Moscova într-adevăr sunt îngrijoraţi că noua situaţie politică de la Chişinău totuşi ar putea împinge R. Moldova la o încercare de unire cu România sau la pierderea statutului de neutralitate a ţării, consfinţit în Constituţia Republicii Moldova (...)", consideră autorul articolului.
Totuşi, el reaminteşte că
sondajele de opinie arată că majoritatea populaţiei R. Moldova se
exprimă împotriva unirii cu România.
"Pe de o parte, la ce ar folosi unirea României şi a Republicii Moldova
celor care o susţin?, se întreabă autorul. Acum, obţinând puterea, ei
(cei care susţin unificarea - n.r.) devin o elită independentă, care
ţine în propriile mâini resursele administrative.
Astfel, există vreun
sens să mergi în subordinea elitei româneşti, care are propriile
interese locale?", se întreabă autorul articolului. Pe de altă parte,
se arată în comentariu, "pentru românizarea Republicii Moldova este
nevoie de unirea ei cu România. Câţiva paşi încă, asemănători celor
anulării regimului de vize şi de trecere de la alfabetul chirilic la
cel latin, şi nu va mai rămâne nicio urmă a identităţii moldoveneşti.
Posibil, tocmai aceşti paşi i-au avut în vedere politicienii ruşi, când
au vorbit de îngrijorare în relaţia cu Republica Moldova", presupune
autorul comentariului.
De altfel, "încă nu se ştie cine va avea ultimul cuvânt în confruntarea
dintre liberalii şi comuniştii de la Chişinău, pentru că, potrivit
legilor moldoveneşti, pentru alegerea preşedintelui ţării sunt necesare
61 de mandate în legislativ, iar liberalii deţin 53 de mandate",
conchide autorul.