Poliţia mexicană a arestat 44 de membri ai unui cartel de droguri
Operaţiune de amploare în Mexic. 44 de membri ai unei reţele de traficanţi de droguri au fost arestaţi de poliţia mexicană.
Peste 400 de poliţişti federali, 2 elicoptere şi un avion au participat
la această operaţiune. Toţi suspecţii fac parte dintr-o organizaţie
supranumită Familia, aripă a grupării Zetas constituită în anii 90 din
militari dezertori implicaţi în trafic de stupefiante. Unul dintre
suspecţi este chiar liderul organizaţiei, bănuit că ar fi antrenat
circa 9.000 de recruţi. Războiul dintre cartelurile de droguri care îşi
dispută controlul asupra traficului spre Statele Unite, s-a soldat
numai anul trecut cu 5.300 de morţi.